Un ONG propune reciclarea măștilor prin valorificare energetică. Unde le poți duce

Începând din luna martie, măștile de unică folosință vor putea fi colectate, eliminate din mediu și valorificate energetic, în cadrul unui proiect pilot de mediu, inițiat de organizația neguvernamentală „Orașul Meu, Culorile Mele”, cu sprijinul Kaufland România.

Într-o primă fază, colectarea va fi disponibilă în cele 17 magazine Kaufland din București. După colectare, măștile vor fi valorificate pentru a produce energie, reducând astfel impactul asupra mediului. Organizația „Orașul Meu, Culorile Mele” estimează că aproximativ 1 milion de măști pot fi colectate anul acesta în cadrul campaniei.

„Pandemia actuală a adus mari provocări nu doar din punct de vedere economic și sanitar, ci și de mediu, având în vedere cantitățile enorme de plastic generate de aceste măști de unică folosință. Proiectul este printre primele inițiative de acest gen din România care își propune să transforme aceste tipuri de deșeuri în energie utilă”, a declarat Lestat Monroe, fondator „Orașul Meu, Culorile Mele”.

Ce tipuri de deșeuri vor putea fi colectate?

Vor fi putea fi colectate patru tipuri de măști: măștile de plastic de unică folosință, măștile FFP2, numite și N95, măștile FFP3 și măștile chirurgicale, dacă nu provin dintr-un mediu medical.

Nu vor putea fi colectate măști din material textil, confecționate acasă sau alte articole de protecție, deșeuri periculoase (ascuțite, inflamabile, reactive, corozive, toxice, infectate sau patogene), deșeuri medicale, baterii, recipiente sub presiune sau sticlă spartă.

„Dincolo de problema majoră de mediu pe care o presupune poluarea cu plastic, e important să vorbim și despre impactul pe care aceste măști aruncate la întâmplare îl are asupra sănătății noastre și a copiilor noștri. Aruncarea acestora în condiții necontrolate presupune crearea unor potențiale noi focare de infecții pentru oameni, și nu discutăm aici doar despre coronavirus, ci și despre alte virusuri prezente în corpul uman. «Aruncă în siguranță» este un proiect prin care ne putem asigura că aceste măști sunt colectate și eliminate corect din mediu, procesul având riscuri minime pentru cei implicați în proces, datorită măsurilor de siguranță luate, prevenind astfel extinderea pandemiei”, explică dr. Mihail Pautov, medic și ambasador al proiectului „Aruncă în siguranță”.

Programul de Mediu al Organizației Națiunilor Unite (UNEP) atrage atenția guvernelor lumii asupra gestionării deșeurilor, inclusiv a deșeurilor medicale și periculoase, ca pe un serviciu public esențial. UNEP susține că manipularea în condiții de siguranță și eliminarea finală a acestor deșeuri este un element esențial într-un răspuns eficient în situații de urgență. Tot UNEP susține că 75% din măștile folosite, precum și alte deșeuri legate de pandemia de coronavirus, vor ajunge în gropi de gunoi sau în apele mărilor.

„Pentru Kaufland România, protecția mediului este un pilon important al strategiei de responsabilitate socială. Ne-am alăturat acestui proiect pentru a oferi tuturor clienților noștri o opțiune sigură de a arunca măștile de unică folosință, pentru ca acestea să nu dăuneze mediului înconjurător”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Poluarea cu plastic ca urmare a pandemiei, o problemă de mediu cu un impact uriaș

În 2020, cantitatea de măști de protecție folosite în lume a crescut de 207 ori față de 2019.

Opération Mer Propre, un ONG francez care se ocupă, printre altele, cu operațiuni de curățenie pe Coasta de Azur, a descoperit pe fundul mării cantități industriale de măști, mănuși și sticluțe de plastic pentru dezinfectant de mâini, trăgând și un semnal de alarmă cu privire la acumularea de astfel de deșeuri: „dacă lucrurile nu se schimbă, în curând vom avea mai multe măști decât meduze aruncate în Marea Mediterană”.

De asemenea, peste 1,5 miliarde de măști de unică folosință vor ajunge în oceanele lumii, este semnalul de alarmă tras de un grup de ecologiști din Hong Kong. Cum fiecare mască are o greutate de trei până la patru grame, s-ar putea ajunge ca peste 6.800 de tone de plastic să ajungă în apele oceanelor. Durata de viață a măștilor sanitare aruncate este de 450 de ani, fapt ce face ca ele să fie niște adevărate bombe cu ceas ecologice, mai ales în condițiile crizei climatice care afectează planeta de ceva vreme.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri