Un elefant îndrăgostit a intrat într-o grădină zoologică pentru o întâlnire romantică

O grădină zoologică din India a fost săptămâna trecută scena unei povești de dragoste între elefanți. El e un elefant din sanctuarul pentru elefanți Chandka din statul indian Odisha, iar ea, Heera, un elefant captiv la grădina zoologică. Dar faptul că unul trăiește în libertate și unul în captivitate nu i-a ținut departe unul de altul, potrivit thedodo.com.

 

elefant

 

Oficialii de la Grădina Zoologică Nandankanan din Odisha au anunțat că într-o seară elefantul îndrăgostit a reușit să spargă un perete al grădinii zoologice  pentru a se întâlni cu Heera pe care se pare că a observat-o din sanctuarul din vecinătate.

Îngrijitorii de la zoo au încercat să-l îndepărteze, dar masculul nu s-a lăsat alungat și a reușit să se împerecheze cu Heera. Oficialii au fost nevoiți să închidă grădina zoologică câteva ore. În final, folosind pocnitori au reușit să trimită elefantul înapoi. El a fost văzut stând o vreme de partea cealaltă a peretului care îl despărțea de Herra înainte să se îndepărteze.

Presa locală susține că este pentru prima dată când un elefant liber reușește să intre în grădina zoologică.

Puteți citi și:

Număr record de rinoceri braconați în 2014

Traficul cu animale pe cale de dispariție, în cifre îngrijorătoare

spot_img

Ultimele știri