Un cutremur similar celui din 1977 ar putea provoca pierderi uriașe la nivel național. Seismul de acum 34 de ani a avut o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter și a generat pierderi de peste două miliarde de dolari, respectiv 5% din Produsul Intern Brut al României din acel an, potrivit datelor Băncii Mondiale.
Pierderile pe care le-ar provoca în sectorul rezidențial un cutremur similar celui din martie 1977 ar putea ajunge la 4,8 miliarde de euro, în condițiile în care valoarea totală a locuințelor la nivel național este estimată la aproape 106 miliarde de euro, din care valoarea locuințelor din mediul urban depășește 60 miliarde.
La cutremurul din ’77, din totalul pierderilor, peste jumătate au fost la locuințe. 90% din victime și 70 % din pierderi au fost în București. Seismul a provocat decesul a peste 1.500 de persoane, la care s-au adăugat mai mult de 11 mii de răniți. Atunci s-au prăbușit 28 de clădiri înalte, construite înainte de anul 1940 fără măsuri antiseismice.
Dar aceste cifre nu par să îi sperie pe români. Datele PAID arată că, la sfârșitul săptămânii trecute, numărul polițelor obligatorii de asigurare a locuinței încheiate se ridica la mai puțin de 800.000 de contracte, dintr-un total de 8 milioane de locuințe existente la nivelul întregii țări.
Citeste mai mult pe antena3.ro