Uniunea Europeana a interzis pescuitul tonului cu inotatoare albastre in estul Atlanticului si in Marea Mediterana pentru a opri exploatarea in exces a pestelui care se apropie de colaps in ce priveste marimea stocurilor, informeaza Reuters.
Tonul cu inotatoare albastre este preferat de iubitorii de sushi, iar stocurile au scazut dramatic ca urmare a pescuitului in exces in tari precum Cipru, Franta, Grecia, Italia, Malta, Portugalia si Spania.
Anul trecut, pescuitul din aceste tari impreuna a dus la depasirea cotei europene cu 25%. Oamenii de stiinta avertizeaza ca tonul cu inotatoare albastre ar putea disparea daca pescuitul nu este restrictionat.
Insa stimulentul pentru a pescui ton cu inotatoare albastre ramane puternic, mai ales in iunie, luna in care se prinde 85% din ton. De anul trecut, preturile pietei pentru tonul cu inotatoare albastre s-a triplat. In Japonia, piata principala pentru acest peste, unul singur poate costa pana la 100.000 de dolari.
Astfel ca, incepand cu 16 iunie navele de pescuit care poarta steagurile Ciprului, Frantei, Greciei, Italiei sau Maltei vor avea interdictie in apele Atlanticului de est sau in Marii Mediterane. Spania va avea aceeasi interdictie incepand cu 23 iunie.
Capacitatea de pescuit a statelor membre este atat de mare iar activitatea de pescuit este atat de concentrata in iunie, incat cota UE poate fi depasita in doar doua zile de pescuit, sustin expertii Comisiei Europene.
Foto: Reuters