Afacerile europene care operează în sistemul economiei circulare pot aplica acum pentru a obține o parte din finanțarea de 24 de miliarde de euro pusă la dispoziție de Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții (BEI), pentru a schimba regulile în jurul accesului la creditare.
Linia de finanțare, cunoscută sub numele de InnovFin, a fost inițial concepută ca un program de sprijin financiar pentru firmele inovatoare din sectoarele industriale și tehnologice. Însă, după acordul celor două instituții europene, orice afacere din domeniul economiei circulare va avea acum posibilitatea de a accesa credite prin intermediul acestui fond, pentru a contribui la dezvoltarea de proiecte.
De asemenea, întreprinderile mijlocii vor avea acces la InnovFin Advisory, un serviciu de consultanță financiară oferit pentru a ajuta afacerile să obțină proiecte durabile. Fondul InnovFin este administrat ca parte a programului de cercetare al UE, Orizont 2020, care are un buget de 80 miliarde de euro.
Citește și:
Comisia Europeană adoptă noi măsuri privind economia circulară
Consultarea publică privind implementarea economiei circulare s-a încheiat
Cum funcționează economia circulară în China
Parlamentul European face primul pas spre economia circulară