Uniunea Europeană este tentată să modifice legilația privind deșeurile și poluarea aerului într-o încercare de a impulsiona creșterea economică, potrivit unor surse citate de BBC News. În draftul unui plan de lucru se subliniază că prioritățile Comisiei Europene în perioada următoare vor fi legate de crearea de locuri de muncă, reducerea datoriei publice și creșterea competitivității industriei.
Documentul mai precizează că este dorința cetățenilor ca organismele europene să nu intervină în probleme care pot fi rezolvate la nivel național. În schimb, activiștii de mediu consideră că problemele legate de poluare necesită o reacție la nivel european.
Aerul poluat reprezintă principala cauză de deces prematur în Europa, iar legislația aflată în vigoare caută să stabilească o directivă care să se aplice la nivel național și care stabilește un plafon clar pentru șase substanțe poluante periculoase. Unsprezece guverne i-au scris președintelui CE, Jean-Claude Juncker, solicitându-i să nu schimbe această directivă. Oricum, potrivit BBC News, Parlamentul European se va pronunța în defavoarea planului de a modifica actuala legislație.
Acest lucru nu se poate spune și despre planul legislativ care stabilește ca obiective reciclarea a 70%, respectiv 80% a deșeurilor municipale și a deșeurilor de ambalaje până în 2030. Fosta Comisie Europeană avea în plan crearea unei economii circulare – o societate modernă în care oamenii trăiesc în armonie cu natura și care permite creare de locuri de muncă cu ajutorul tehnologiilor verzi și a materialelor reciclate. Însă Juncker a dat deja semnale că nu are de gând să piardă timpul cu propuneri care nu se susțin, iar planul Comisiei spune că Statele Membre nu pot ajunge la o înțelegere privind noile ținte de reciclare propuse.
Presiunile piețelor externe
Ecologiștii consideră că standardele de mediu relativ exigente din Uniunea Europeană au dat producătorilor un avantaj la nivel global în privința calității și eficienței produselor. Însă grupul de lobby Business Europe susține că normele dau dovadă de exces de zel, iar firmele europene care trebuie să le respecte au devenit necompetitive pe scena mondială din punct de vedere al prețurilor.
Deja UE a devenit mai prudentă în ceea ce privește poziția sa de lider al luptei împotriva schimbărilor climatice. După cum se știe conducerea Consiliului Europei a fost preluată de fostul prim-ministru polonez Donald Tusk, un militant al folosirii cărbunelui, și care și-a câștigat respectul pentru păstrarea economiei poloneze pe linia de plutire în plină recesiune.
Activiștii de mediu reușiseră să convinga fosta Comisie Europeană să pună în centrul ambițiilor sale o dezvoltare durabilă. Însă acum este destul de clar că această perspectivă este pe cale să se schimbe și urmează în curând să aflăm cât de mult.
Citește și:
Moscova: O rafinărie de petrol, amenințată cu închiderea pentru poluarea aerului
România poate ajunge în fața Curții de Justiție a UE pentru poluarea aerului cu PM10
Proiect UE pentru a se măsura poluarea aerului și nivelul de zgomot
CNN: Poluarea aerului din Asia are impact direct asupra climei globale