The Dutch Windwheel (roata eoliană olandeză) e un concept proiectat ca o emblemă sustenabilă și un viitor reper pentru Rotterdam, cel mai mare port european. Ar putea să adăpostească 72 de apartamente într-un cadru circular de sticlă și oțel, în timp ce ar fi, de asemenea, o turbină de vânt silențioasă și nemișcată, informează inhabitat.com.
Pe lângă recoltarea energiei eoliene, structura va fi echipată cu facilitățile necesare pentru captarea apei de ploaie, reciclarea apei de la robinet și producerea de biogaz folosind deșeurile organice ale locatarilor. În plus, această construcție va fi echipată și cu panouri solare, așa încât să folosească la maxim resursele naturale.
The Windwheel e formată din două inele construite pe o fundație subterană și înconjurată de zone umede, așa încât întreaga structură să pară că plutește. Inelul exterior găzduiește 40 de cabine rotative care vor oferi vizitatorilor vederi impresionante ale Rotterdam-ului (cum e London Eye în Marea Britanie), în timp ce inelul interior va avea 72 de apartamente, 160 de camere de hotel, puncte de vânzare comerciale și, deasupra acestora, un restaurant.
Detaliul cel mai izbitor al acestei roți eoliene, pe lângă aspectul său, este turbina din inelul interior al clădirii. Convertorul electrostatic al energiei eoliene (EWICON) este o tehnologie care a fost dezvoltată la Delft University of Technology și „convertește energia eoliană în electricitate folosind un cadru de tuburi din oțel, fără piese mecanice în mișcare”. Adică fără zgomot, și cu o întreținere mult mai ușoară a sistemului.
Dezvoltatorii proiectului, un consorțiu format din BLOC, DoepelStrikkers, Meysters și NBTC Holland Marketing, companii cu sediu în Rotterdam, își doresc ca structura propusă să fie „un portofoliu dinamic al Dutch Clean Technology, care prevede o platformă continuă pentru probarea inovațiilor tehnice și tehnologice” și care, în același timp, duce la o actualizare foarte modernă a tradiționalelor mori de vânt din Olanda.
Sursă foto: http://thedutchwindwheel.com/
Mai citește și:
Olandezii scot pe piața o turbină eoliană urbană
Spania va avea primul sistem de iluminat stradal alimentat exclusiv cu energie eoliană si solară
Erste Group și BCR acorda STEAG GmbH o finanțare de 76 milioane euro pentru un proiect eolian