Zona Arctică se încălzește rapid, iar solurile înghețate încep să se dezghețe, adesea pentru prima dată în mii de ani. Dar cum se întâmplă acest lucru este încă neclar pentru oamenii de ştiinţă.
Pe măsură ce temperatura terenului crește peste nivelul de îngheţ, microorganismele descompun substanța organică în sol. Gazele cu efect de seră, inclusiv dioxidul de carbon, metanul și oxidul de azot, sunt eliberate în atmosferă, accelerând încălzirea globală.
Solurile din regiunea permafrostului dețin două ori mai mult carbon decât atmosfera adică aproape 1.600 miliarde de tone, se arată într-un nou studiu publicat în revista Nature.
Modelele actuale de eliberare a gazelor cu efect de seră și climatice presupun că permafrostul se dezgheață treptat de la suprafață în jos. Straturile mai profunde de materie organică sunt expuse în decenii sau chiar secole și unele modele încep să urmărească aceste modificări lente.
Dar modelele ignoră o problemă și mai tulburătoare, spun specialiştii. Solul înghețat nu blochează doar cărbunele – acesta păstrează fizic peisajul împreună. În regiunile arctice și boreale, permafrostul se prăbușește brusc pe măsură ce se topesc buzunarele de gheață. În loc de câțiva centimetri de sol dezghețați în fiecare an, câțiva metri de sol pot deveni destabilizați în câteva zile sau săptămâni. Pământul se poate scufunda și poate fi inundat de lacurile umflate și de zonele umede.
Acest tip de dezghețare este o problemă serioasă pentru comunitățile care locuiesc în jurul Arcticii. Drumurile şi casele devin instabile. Accesul la alimentele tradiționale se schimbă, deoarece devine periculos să călătorești pe teren pentru a vâna.
Pe scurt, permafrostul se dezgheață mult mai repede decât au prezis modelele anterioare, cu consecințe necunoscute în ceea ce priveşte eliberarea gazelor cu efect de seră. Cercetătorii au nevoie să afle mai multe despre acest lucru.
Oamenii de ştiinţă estimează că dezghețul brusc al permafrostului în lacurile joase și zonele umede, împreună cu cele din dealurile montane, ar putea elibera între 60 și 100 de miliarde de tone de carbon până în 2300. Acestă cantitate se adaugă celor 200 de miliarde de tone de carbon care se așteaptă să fie eliberate în alte regiuni care se vor dezgheţa treptat.
