Timmermans: UE nu va ezita să îşi protejeze industria de cei care nu respectă Acordul de la Paris

Uniunea Europeană nu va ezita să ia măsuri pentru a-şi proteja industriile de competitorii care nu respectă Acordul de la Paris din 2015 pentru combaterea încălzirii globare, a declarat luni comisarul pentru Climă Frans Timmermans.

Întrebat despre poziţia UE referitoare la aplicarea unei posibile ”taxe pe carbon” importurilor de produse fabricate cu emisii ridicate de către competitori, Timmermans a spus că speră că nu va fi nevoie de o astfel de măsură, lumea luând măsuri să implementeze Acordul de la Paris.

”Sper că nu va fi nevoie de o astfel de măsură, dar, dacă va fi necesar, nu vom ezita să o luăm”, a declarat Timmermans într-o conferinţă de presă susţinută la negocierile ONU referitoare la climă de la Madrid.

În luna octombrie, Timmermans a declarat că UE a început o analiză referitoare la noua taxă, al cărei scop este să protejeze companiile europene de concurenţa incorectă prin creşterea costului produselor din ţări care nu iau măsurile adecvate împotrivia schimbărilor climatice.

China, exportator major de bunuri în UE, se teme că o astfel de taxă va mări preţurile produselor sale în Europa.

Subiectul a devenit o sursă de fricţiuni între China şi UE, într-o perioadă în care cooperarea lor este considerată ca fiind vitală pentru implementarea Acordului de la Paris.

Săptămâna trecută, He Jiankun, profesor la Universitatea Tsinghua care călătorește cu delegația oficială a Chinei la discuțiile din ONU la Madrid, a declarat că o taxă pe carbon va contracara principiile acordului de la Paris.

Însă Timmermans, care este și prim-vicepreședinte al executivului UE, a declarat că Europa nu va permite industriilor sale să fie „într-o poziție mult mai slabă față de altele” dacă blocul comunitar ar reduce emisiile de gaze cu efect de seră mai repede decât alte state.

„Dacă luați aceleași măsuri sau comparabile, nu va fi nevoie să corectați nimic la frontieră. Dar dacă nu, atunci desigur, la un moment dat, va trebui să ne protejăm industria care a luat măsurile”, a spus Timmermans, referindu-se la reducerea emisiilor din acordul de la Paris.

În timp ce o mişcare condusă de tineri, care se dezvoltă rapid, presează liderii să acţioneze, decizia preşedintelui american Donald Trump de a începe retragerea SUA din Acordul de la Paris umbreşte negocierile.

Susţinătorii unor măsuri mai ferme împotriva emisiilor consideră leadership-ul UE drept vital pentru finalizarea negocierilor din ultimele două săptămâni de la ONU cu un apel ferm ca ţările să adopte angajamente mai mari, în condiţiile în care Acordul de la Paris intră în 2020 într-o fază de implementare crucială.

spot_img

Ultimele știri