Taxarea la groapă, o măsură de management a deșeurilor dată exemplu de experți, dar amânată în România

Pentru a îmbunătăți managementul deșeurilor din România, o primă măsură este taxarea la groapă. Afirmația a fost făcută de Kestutis Sadauskas, reprezentant al Direcției Generale de Mediu din Comisia Europeană (CE), în cadrul unei conferințe organizate astăzi de Ministerul Mediului. Asta în condițiile în care, în România, aplicarea taxării la groapă a fost amânată, printr-o ordonanță de urgență, până la 1 ianuarie 2019.

taxarea la groapă
foto: wikimedia commons

Expertul în economie circulară și dezvoltare verde din CE, venit astăzi la București, atrage atenția că „suntem cu trei ani înainte de deadline (n.r. 2020, an în care România și-a asumat ca ținta de reciclare să fie de 50%, în mod contrar riscând procedură de infringement). Prin măsura taxării la groapă, spunea reprezentantul CE, banii colectați din taxe ar putea fi folosiți pentru finanțarea infrastructurii de colectare separată.

„Dacă am reuși să transformăm deșeurile în resurse, am putea să producem între 20.000 și 30.000 de locuri de muncă în România.”

Printre celelalte exemple date de reprezentantul CE se numără: finanțările UE, conștientizarea publicului sau responsabilitatea extinsă a producătorului.

În prezent, România reciclează 13% din deșeurile municipale

În prezent, în România se reciclează 13% din deșeurile municipale și 5% din toate deșeurile. Prin OUG. nr. 506/30.06.2017, nu numai că taxarea la groapă se transformă din obligatorie în facultativă, dar contribuțiile datorate de municipalitățile care nu își îndeplinesc țintele de reciclare se înjumătățește. Acestea vor plăti 50 de lei pentru fiecare tonă de deșeu pe care nu l-au reciclat. Cu toate acestea, odată cu acestă ordonanță, țintele de reciclare au crescut: în 2017 de la 15% la 25%. În 2018 ținta va fi de 35%, iar din 2019 de 45%.

În 2017, fiecare tonă de deșeu depus la gropile de gunoi din România se taxa cu 80 de lei. Acest lucru s-a întâmplat până în luna iunie, când s-a emis oug. 506/30.06.2017.

Actualul Ministru al Mediului, Grațiela Gavrilescupromitea în 2015, tot din funcția de ministru, că taxarea la groapă avea să intre în vigoare începând cu 2016. Încă de atunci vorbea de o valoare de 80 de lei pe tonă, urmând ca aceasta să crească la 120 de lei pe tonă din 2017. Acest lucru nu s-a mai întâmplat. Explicația dată de Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, la acel moment a fost că:

„(…)România, pentru a implementa această taxă, nu este pregătită. De aceea am obținut o derogare până la 1 ianuarie 2019, lucru care va fi pus în operă printr-o ordonanță de urgență.”

Varianta finală a PNGD, gata în noiembrie

Ministrul Mediului Grațiela Gavrilescu a declarat, în cadrul conferinței, că Planul Național de Gestionare a Deșeurilor (PNGD) va fi gata în luna noiembrie.

Cu toate acestea, PNGD este insuficient, a mai spus ministrul.

„(…) Măsurile economice trebuie deja puse în operă și trebuiesc și unele măsuri luate în legislativ (…). Unul dintre instrumentele economice primordiale este că trebuie să folosim sistemul poluatorul plătește, tarif diferențiat și plătești pentru cât arunci”.

În plus, ministrul a mai anunțat și că împreună cu Ministerul Educației și cel al Cercetării, dar și cu acordul CNA-ului vor introduce un program național de mediatizare și conștientizare a populației despre problema colectării separate a deșeurilor.

Citește și: BREAKING NEWS: Guvernul Tudose amână taxarea la groapă. Reciclatorii: „Este OUG 13 pentru mediu!”

Prima versiune a PNGD fost publicată de Ministerul Mediului

 

 

spot_img

Ultimele știri