Românii, dispuși să plătească mai mult pentru a evita colectarea selectivă

Mihai Mereuță, Președintele organizației Habitat Casa Plus, avertizează că taxarea depozitării la groapa de gunoi a deșeurilor nu va avea efectele așteptate, în lipsa unor măsuri complementare care să stimuleze colectarea selectivă. Reprezentanții Primăriei Municipiului București dau asigurări că populația nu va plăti mai mult, cel puțin în primă fază.

colectare selectivă deșeuri

Mihai Mereuță susține că a discutat cu mai mutle persoane despre taxa depozitării deșeurilor la groapă. În urma acestor discuții, a concluzionat că cetățenii sunt dispuși să plătească mai mult pentru serviciile de salubrizare, doar ca să fie scutiți de colectarea selectivă.

Atât în interviuri, cât și în forumuri, vedeam atitudinea: „Ei, mai plătesc doi lei și 18 bani în plus. Și ce dacă?” Am ajuns să avem o mentalitate foarte curioasă. Vom ajunge să acceptăm să producem aceeași cantitate de deșeuri sau chiar mai mare, dacă se poate, să o ducem pe toată la groapă și să plătim penalități, că avem bani. Ca și cum problema s-ar pune: „dacă am bani să distrug, de ce să nu distrug mediul?” Or, ce trebuie să facem este să găsim metode de a scădea cantitățile de gunoi.

Președintele Habitat Casa Plus mai susține că soluția o reprezintă organizarea unor campanii de informare și  convingere a asociațiilor de proprietari și a salubriștilor de necesitatea colectării selective. Totodată, avertizează că, fără amendarea celor responsabili și oferirea de soluții concrete asociațiilor, nu putem avea rezultatele vizate.

Fără infrastructură de colectare selectivă, cetățenii vor fi scutiți de taxa la groapă

Pe de altă parte, Magdalena Iuga, reprezentant al Primăriei Municipiului București, crede că taxarea depozitării la groapă nu trebuie să se răsfrângă asupra consumatorilor, înainte ca aceștia să aibă la dispoziție o infrastructură de colectare selectivă.

Vrem ca legislația să permită autorităților locale să preia supra-taxarea pentru deșeurile generate de populație în oraș. Nu este normal să plătească cetățeanul sau agentul economic câtă vreme nu a fost creată infrastructura pentru coectarea separată.

În plus, Magdalena Iuga a mai precizat că Primarul General nu va mai accepta proiecte pilot și va solicita primăriilor de sector un calendar clar de implementare a colectării separate. A menționat și că autoritățile vor aplica Planul Național de Gestiune de Deșeurilor, care prevede ținte clare și sancțiuni.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri