Lanţul de hypermaketuri Cora România introduce, de marţi, pungile biodegradabile în locul ambalajelor de plastic pentru a reduce consumul de pungi din plastic, în special a celor care, în prezent, sunt disponibile gratuit la raioanele de fructe, legume, carne, peşte şi brânzeturi.
Iniţiativa se înscrie în „filosofia verde” a companiei, care estimează că astfel va elimina peste 30 de milioane de pungi de plastic de pe piața din România.
„Având în vedere impactul negativ asupra mediului, în condiţiile în care pungile din plastic foarte subţire nu pot fi reutilizate şi nici reciclate, ajungând în cele din urmă în natură, cora a decis să implementeze cât mai repede acest proiect. În acelaşi timp, ne-am dat seama că pentru clienţii noştri este important să aibă la dispoziţie ambalaje individuale pentru anumite produse şi, de aceea, am înlocuit aceste pungi cu ambalaje biodegradabile. Împreună cu clienţii noştri, eliminăm astfel din circuit peste şase tone de plastic în fiecare lună”, spune Emanuel Pîrvulescu, head of environment în cadrul Cora România.
Totuși, trebuie să menționăm că plasticul biodegradabil, deși sună eco-friendly, nu este chiar atât de eco precum pare la prima vedere. Acesta nu dispare pur și simplu în natură, ci are nevoie de o tehnologie specială de eliminare, tehnologie care nu există acum în România.
Compania spune că noile ambalaje respectă regulamentele din România şi standardele europene de mediu şi sunt produse din materiale care se degradează în 6 luni.
Care este diferența dintre compostabil și biodegradabil?
Un material este considerat biodegradabil dacă se va descompune sub acțiunea microorganismelor. De obicei, trebuie specificat intervalul de timp în care un produs se va biodegrada, însă în cele mai multe cazuri, acest lucru este omis. Această definiție largă include produse ale căror etape intermediare de descompunere pot fi toxice pentru mediul în care se degradează sau pot dezechilibra ecosistemul în care se dezintegrează.
Dacă un material este compostabil, acesta este în mod automat biodegradabil și resursele din care a fost produs pot fi recuperate prin compostare. Prin compostabilitate substanțele se biodegradează în siguranță, într-un intreval bine definit de timp, în condițiile în care sunt respectate condițiile de compostabilitate. Prin urmare, un material biodegradabil nu poate fi considerat în mod automat compostabil, înainte să primească anumite certificări (EN 13432).
Cora România, parte a grupului Louis Delhaize, este prezentă pe piaţa românească din anul 2003. Grupul operează, în prezent, 11 hypermarketuri în Bucureşti şi în marile oraşe.
Introducerea pe piaţa naţională a pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner a fost interzisă începând cu data de 1 iulie 2018, iar de la 1 ianuarie 2019 s-a interzis şi comercializarea acestora.
Pungile de transport din plastic subţire şi foarte subţire fără mâner nu fac obiectul interzicerii comercializării sau introducerii pe piaţa naţională.
Guvernul a decis, în iunie, să majoreze ecotaxa pentru pungi din plastic de la 10 bani la 15 bani pe bucată.