Summit-ul pe climă: 120 de lideri mondiali au cerut stoparea încălzirii globale

Peste 120 de șefi de stat și de guvern au insistat pentru acțiune imediată și fermă, la Summit-ul Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice, care a avut loc ieri la New York. Pledând pentru contribuții asumate de toate națiunile, summit-ul își dorește să consolideze bazele pentru încheierea noului Acord Global în domeniul schimbărilor climatice.

Acest acord cu valoare juridică este așteptat să fie semnat în decembrie 2015, la Paris și va intra în vigoare din 2020. Acordul trebuie să includă toate cele peste 190 de State Părți la Convenția Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (UNFCCC). Acestea trebuie să prezinte contribuții naționale obligatorii, menite să anihileze riscul major de creștere a temperaturii globale cu peste 2 grade Celsius, până în anul 2050 (față de anul 1850)”, potrivit reprezentanților Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice.

Urgența acțiunii a fost subliniată de Ban Ki-Moon, secretarul general ONU. Potrivit acestuia economia mondială trebuie să devină neutră din punct de vedere al carbonului, până la sfîrșitul secolului. S-a accentuat sensul ultimativ al acțiunii pentru actuala generație, prima afectată major de schimbările climatice și ultima care poate acționa pentru ca aceste schimbări să nu devină ireversibile.

spot_img

Ultimele știri