Căldura și energia primăverii din acest weekend au făcut neîncăpător spațiul din jurul centrului de închiriere I’Velo din piața Charles de Gaulle. În jur de 200 de bicicliști au venit să se bucure de primul eveniment al anului dedicat ciclismului urban „Șueta pe bicicletă”, organizat de Asociația Green Revolution și Raiffeisen Bank pentru a marca deschiderea celui de-al șaselea sezon al proiectului I’Velo.
„I’Velo nu este un proiect întâmplător în peisajul urban bucureștean, dar și în celelalte orașe în care ne desfășurăm activitatea. I’Velo este un proiect care militează pentru drepturile și obligațiile bicicliștilor, pentru lipsa de infrastructură și încercăm să găsim, alături de autorități și de partenerii noștri, soluții astfel încât să ne putem deplasa pe bicicleta în siguranță. Folosiți bicicletele pentru că avem nevoie de motive pentru a arăta autorităților că vrem să fim prezenți în peisajul urban, că avem aceleași drepturi ca și ceilalți participanți la trafic”, a declarat Raluca Fișer, președintele Asociației Green Revolution, în deschiderea evenimentului.
Pentru al șașelea an consecutiv, Raiffeisen Bank sprijină proiectul I’Velo pe care l-a transformat într-o misiune de schimbare a culturii transportului în România și de dezvoltare a infrastructurii pentru promovarea transportului alternativ. „De ce susținem proiectul I’Velo? Pentru că Raiffeisen Bank nu este doar o bancă, este un membru al comunității, iar pentru că această comunitate să evolueze într-un mod sustenabil și sănătos este normal să ne implicăm”, a declarat Cristian Sporiș, Vicepreședintele Raiffeisen Bank, prezent la eveniment.
Importanța folosirii bicicletei în cadrul marilor aglomerări urbane este recunoscută și de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. „Poluarea acestui oraș nu o putem face să dispară, dar o putem limita prin prezența noastră. Dumneavoastră puteți crea presiune asupra autorităților statului pentru a dezvolta rețeaua de infrastructură necesară”, a spus Francisc Tobă, consilierul personal al Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Grațiela Gavrilescu.
La ora 11:00, toți cei 200 de participanți au plecat în primul tur I’Velo din acest an pe traseul Intrare Parc Herăstrău – B-dul Nicoale Prezan – Arcul de Triumf – B-dul Kisellef – Arhitect Ion Mincu – B-dul Aviatorilor – Centrul I’Velo Aviatorilor. La întoarcerea din tur, a fost organizată o mică tombolă, iar căștigătorii au primit cinci coșuri pentru biciclete de la Fabulous Baskets, trei vouchere a câte 25 de ore de pedalat cu I’Velo și două iPod-uri oferite de Raiffeisen Bank, toate însoțite de flori de la floramia.ro.
Peste 1.000 de închirieri în prima zi de I’Velo
Prima zi de I’Velo a reușit să aducă pe străzile din Constanța și București peste 1.000 de bicicliști. Centrul de închirieri de la Charles de Gaulle a stabilit primul record de închirieri pe acest an: 500 de persoane au ales să folosească bicicletele din acest loc.
Cele trei centre de închiriere I’Velo din București sunt amplasate și în acest an în Parcul Herăstrău – Piața Charles de Gaulle, Arcul de Triumf și în Parcul Tineretului, intrarea de la Gheorghe Șincai. Aproape 400 de biciclete sunt puse la dispoziția bucureștenilor, șapte zile din șapte, în intervalul 11 – 19, de luni până vineri (ultima închiriere la ora 18) și 10 – 19 sâmbăta și duminica (ultima inchiriere la ora 18).
Bicicletele I’Velo vor putea fi închiriate atât contra cost, cât și gratuit. Tinerii sub 16 ani și pensionarii au posibilitatea de a închiria bicicletele gratuit, pe baza carnetului de elev, respectiv al talonului de pensie. Tarifele de închiriere sunt: 5 lei pentru o oră și 15 lei pentru 24 de ore.
Și centrele din țară de pregătesc să-și deschidă porțile. În weekendul următor, și centrele din Iași – Parcul Copou, Brașov – Piața Sfatului, Sibiu – Cazarma 90, Alba Iulia – Piața Unirii și Oradea -Parcul 1 Decembrie vor începe noul sezon.
De asemenea, proiectul I’Velo oferă, în continuare, posibilitatea de a rezerva online biciclete, accesând site-ul www.ivelo.ro.
În cei cinci ani de funcționare, programul I’Velo a reușit să scoata peste 1.000.000 de români la pedalat și a contribuit la reducerea emisiilor de CO2 din atmosferă cu aproximativ 1.500 de tone.
Citește și:
Centrele de închiriat biciclete I’Velo se redeschid sâmbătă în București și Constanța