Rocile din sud-estul Suediei vor contine in curand deseuri nucleare care raman active pentru 100.000 de ani, in conditiile in care tara este lider intre statele care isi ingroapa deseurile nucleare, scrie The Guardian.
Suedia a inceput sa studieze in 1995 felul in care combustibilul nuclear poate fi depozitat in siguranta. Acesta este inchis in canistre din cupru si fier, fara ca deseurile sa fie reprocesate. In jur de 6.000 de astfel de canistre sunt necesare pentru combustibilul din centralele existente in prezent. Dar numarul lor este asteptat sa creasca dupa decizia Suediei de luna trecuta de a inlocui treptat toate cele 10 reactoare.
Dupa ce sunt depozitate timp de 40 de ani intr-un lichid special, o parte din caldura reziduala a containerelor dispare. Apoi, ele sunt ingropate in betonit, material ce se umfla intr-un mediu umed si impiedica circulatia apei.
Chiar daca metoda nu este 100% sigura, Suedia este tara care a facut cele mai mari progrese in acest domeniu. Intre timp, autoritatile din SUA sunt in cautarea unui nou sit pentru depozitarea deseurilor nucleare, dupa ce vechiul depozit Yucca Mountain a inceput sa prezinte crapaturi. Germania depoziteaza 43.000 de metri cubi de deseuri nucleare intr-o mina de sare fara masuri suplimentare de protectie.
Foto: The Guardian