„Suedia Creativă” va arăta publicului bucureștean o mică parte din societatea suedeză modernă, deschisă și inovatoare, a declarat, vineri, Excelența Sa, Anders Bengtcén, ambasadorul Suediei la București, cu ocazia inaugurării evenimentului „Suedia Creativă”, desfășurat la Roaba de Cultură, în Parcul Herăstrău din Capitală.
Am realizat acest lucru împreună cu Asociația Green Revolution, comunitatea de afaceri suedeză din România și departamentul de comerț al Ambasadei Suediei. Sperăm ca acest eveniment să arate publicului bucrestean măcar o parte din societatea modernă suedeză caraterizată de inovație și deschidere către tot ceea ce înseamnă nou”, a declarat Anders Bengtcén.
Am muncit împreună cu echipa ambasadei și cea a Green Revolution alături de foarte mulți sponsori cărora le mulțumim pentru implicare. Vorbim de Husqvarna, European Food, Ericsson, Securitas, World Class, Absolut, H&M, Medicover, Tetra Pak, Scania și Volvo. Aceștia sunt cei care au înțeles să se apropie de acest proiect, care vrea să vă arate, așa cum a precizat și domnul ambasador, puțin din ceea ce înseamnă serviciile și produsele suedeze pentru viața noastră de zi cu zi”, a declarat Raluca Fișer, președintele Asociației Green Revolution.
Anders Bengtcén a adăugat că Suedia s-a reinvetat de multe ori în ultimele două decade pentru a rămâne compotetitivă într-un mediu global atât de dur și pentru a menține un standard de viață ridicat
Companiile suedeze care sponsorizează acest eveniment și care participă pe parcursul celor trei zile la „Suedia Creativă” sunt companii cu un angajament de lungă durată în România. Acestea sunt dedicate ideii de a fi inovatoare și de a oferi servicii de înaltă calitate pe piața românească. Totodată sunt dedicate unor valori precum un mediu înconjurător durabil, responsabilitate social și relații de muncă bune. Companiile suedeze și-au luat angajamentul de a fi părți active și responsabile ale societății românești. De asemenea, Guvernul suedez și-a luat un angajament față de România pentru a vedea această țară prosperă. Din 2007, de când România a aderat la Uniunea Europeană, relațiile dintre Suedia și România s-au dezvoltat pe toate palierele. În nordul Europei, Uniunea Europeană a devenit un instrument foarte eficient pentru crearea unui mediu economic dinamic, în creștere. Cred că și în această parte a Europei, dar și în zona Balcanilor, Uniunea Europeană va putea dezvoltat aceeași dinamică”, a punctat Excelența Sa.
Creativitatea și grijă față de mediu, valori promovate de sociatetea suedeză, se vor regăsi în toate activitățile de pe pajiște: ateliere creative, concerte, jocuri pentru copii, relaxare, modă, proiecții de film. Într-un cuvânt: timp de calitate petrecut cu prietenii și familia în natură.
Suedia Creativă înseamnă trei zile de:
1. Muzică de calitate – Kim Cesarion invitat special, în concert – un artist foarte cunoscut din Suedia, un muzician clasic instruit, a cărui melodie “Undressed” a fost un hit în multe țări din Europa, vine la Roabă de cultura sa facă spectacol.
2. Atelierele de pictură ale căluțului Dalahäst – ateliere prin care vă facem cunoștință cu tradiționalul cal suedez. Sculptat în lemn, originar din provincia Dalarna, calul Dalahäst este una dintre cele mai cunoscute jucării pentru copii, iar acum copiii din București vor avea ocazia să-și pună amprenta asupra lor.
3. Relaxare și cafea bună – zona de relaxare și muzică de calitate, ateliere creative și multă voie bună.
4. Cursuri de prim ajutor – Suedezii sunt recunoscuți pentru dragostea lor pentru natură și pentru interesul lor pentru o viață sănătoasă, iar cursurile de prim ajutor încurajează această preocupare.
5. Frumusețe și stil de viață – atmosfera relaxată, cu activități de evaluare corporală, cursuri și sesiuni de machiaj și nutriție.
6. Ateliere de reciclare creativă – Suedia este cea mai nepoluată țară din Europa, iar atelierele de reciclare creativă demonstrează importanța pe care suedezii o acordă reciclării și reutilizării resurselor.
7. Sport și mișcare – sesiuni de sport și o atmosferă plină de energie pe pajiștea Roabei de cultură, un exemplu al modului în care suedezii aleg să-și petreacă timpul liber.
8. Jocurile Copilăriei – copiilor le sunt dedicate o serie de activități, prin care se pot distra: jocuri, show-uri de magie, de improvizație și multe alte surprize.