Sturionul din Marea Caspică, sufocat de alge

În cel mai mare lac din lume are loc o înflorire de alge atât de masivă încât se poate observa din spațiu, informează inhabitat.com

Caspian_Sea

Au apărut imagini noi care arată că în Marea Caspică are loc o înflorire algală atât de masivă încât se poate vedea din spațiu. Imaginile publicate recent sunt realizate de satelitul sud-coreean Kompsat-2, în 2012. Din imagini se pot vedea apele verzi, care apar într-o zonă de mică adâncime a mării (Delta Vogel).

Înflorirea algală e un fenomen de creștere rapidă a algelor, care se acumulează într-o „pânză” întinsă pe suprafața unui sistem acvatic, dulce sau marin. Potrivit European Space Agency, un nivel ridicat de fosfor, cum se găsește de obicei în îngrășăminte, detergenți și canalizare nefiltrată, cauzează astfel de înfloriri algale. Odată ce ia amploare, dezvoltarea excesivă a algelor diminuează nivelul de oxigen și poate sufoca celelalte forme importante de viață, cum ar fi sturionul care trăiește în Marea Caspică.

Locul în care are loc înflorirea algală se află aproape de o zonă a Kazakhstanului care e bogată în minerale și rezerve de combustibili fosili, adesea numită „peninsula-comoară” a țării. Earth Snapshot constată că schimbările industriale și agricole ale zonei au dus la pierderi masive de zone umede, în timp ce deversările de cantități mari de deșeuri industriale și sedimente în acea zonă destul de îngustă a mării contribuie la dezvoltarea înfloririlor algale.

Cu o suprafață de numai 371.000 de kilometri pătrați, Marea Caspică este cel mai mare corp de apă din lume, lipsit de scurgere – e mai mare decât toată Germania la un loc. În Marea Caspică a mai avut loc o astfel de înflorire algală în 2005, și a afectat o suprafață de peste 19.943 de kilometri pătrați.

Sursă foto: http://www.esa.int/

Mai citește și:

Mai mult plastic decât viețuitoare în „gropile de gunoi” din oceane

Lapresse.ca: Estrogenii destabilizează ecosistemele din lacuri

spot_img

Ultimele știri