Studiu: Percepția românilor față de fumat. Fumatul este mărul discordiei în familie, dar și la locul de muncă

Mai multe studii realizate de Reveal Marketing Research arată percepția și atitudinea pe care românii le dezvoltă față de fumat. Au fost identificate motivele pentru care unii continuă să fumeze, modul în care se raportează la acest viciu și punctele sensibile pe care fumatul le creează în relațiile interpersonale. 

Cei 1.100 de participanți la studiu au fost selectați din toate categoriile de educație și venit, în vârstă de peste 18 ani. Jumătate dintre ei sunt fumători, iar jumătate nefumători. Metoda de cercetare folosită este CATI, chestionar standardizat aplicat telefonic persoanelor selectate aleator.

Una dintre cele mai importante descoperiri ale studiului este faptul că diferențele de atitudine față de fumat duc la conflicte între fumători și nefumători. Fumătorii tind să accepte criticile, și le însușesc, dar acest lucru pare că le afectează imaginea de sine. Unul dintre motivele de conflict identificate în studiu este mirosul neplăcut al țigărilor. 43% dintre românii nefumători au încercat să îi convingă pe cei dragi să renunțe la acest obicei, iar 15% au ajuns chiar la conflicte provocate de acest subiect.

Un alt detaliu care creează tensiuni interpersonale este acela că, în relațiile de cuplu sau familiale, nefumătorii de multe ori percep că, deși ei le oferă toată atenția partenerilor fumători, aceștia își împart atenția între ei și țigară. Cu toate acestea, indiferent dacă fumează sau nu, toate persoanele apreciază relațiile mai mult decât fumatul.

„Studiul, de asemenea, ne arată că unele din miturile trecutului nu mai sunt valabile în ziua de astăzi. Doar o foarte mică parte a românilor mai consideră că fumatul este „cool” sau că fumătorii sunt persoane mai atractive sau mai de succes decât restul. Chiar dimpotrivă, percepția despre nefumători este că aceștia se bucură mai mult de viață și au mai mult timp pentru activități care le fac cu adevărat plăcere, spune Marius Luican, CEO Reveal Marketing Research.

În ceea ce privește alternativele la țigări, și implicit fumat, 23% dintre fumători consideră că sunt informați despre alternative (produsele cu tutun încălzit și țigările electronice), iar 11% dintre nefumători sunt de aceeași părere. Deși o mare parte dintre fumătorii români știu de existența alternativelor, doar 40% dintre cei care cunosc alternativele au ales să le încerce, iar 38% au intenția de a le încerca.

Printre descoperirile surprinzătoare făcute de acest studiu se află și tensiunile create de fumat la locul de muncă. Pe de o parte, colegii nefumători simt că lucrează mai mult decât colegii lor fumători, care iau deseori pauze de fumat, astfel este percepută o diferență în timpul dedicat muncii. Pe de altă parte, din cauza timpului limitat și a presiunilor de a performa bine la locul de muncă, fumătorii se simt judecați când sunt nevoiți să iasă în afara clădirii ca să fumeze.

O altă concluzie a studiului realizat de Reveal Marketing Research este aceea că, atunci când se apucă de fumat, românii o fac pentru a se simți „cineva”, pentru că în acest fel simt că își pot exprima mai bine identitatea și pentru că îi ajută să se simtă mai împliniți.

O concluzie de asemenea evidentă este că bărbații sunt mai atrași de fumat decât femeile – 57% față de 43%.

În mod surprinzător, studiul a arătat că fumătorii români sunt persoane cu o viață mai activă, preocupate de starea de sănătate, de alimentație și mai atente la propria imagine. Un motiv care să justifice aceste alegeri sănătoase ar putea deriva dintr-un sentiment de vină, ca o compensare a faptului că aceștia fumează.

Fumătorii români apreciază și aspectele emoționale pozitive ale fumatului, cum ar fi:

  • eliberarea de stres,
  • socializarea – fumatul este perceput ca fiind o metodă bună de a cunoaște oameni noi în spațiile special amenajate pentru fumători.

Nefumătorii percep mai degrabă aspectele negative legate de acest obicei:

  • repulsia față de miros,
  • impactul asupra sănătății,
  • adicția pe care fumatul o creează.

 

spot_img

Ultimele știri