Semintele si florile din Olanda, blocate in vamile romanesti din cauza unei bacterii periculoase

Transporturile de seminte si de flori din Olanda sunt verificate in toate vamile din tara, deoarece exista suspiciunea ca ar fi purtatoarele unor bacterii periculoase, care, odata ajunse in pamant, parjolesc solul, cat si radacinile tuturor plantelor aflate in apropiere, informeaza Antena 3.

Elena Leaota, directorul Agentiei Nationale Fitosanitare (ANF), a declarat ca toate aceste transporturi provenind din Olanda, continand seminte si flori, sunt verificate in cadrul unui control de rutina, iar echipele Agentiei s-au deplasat in vamile unde se afla aceste transporturi pentru prelevarea probelor.

Rezultatele vor fi aflate in doua – trei zile, probele fiind analizate in laboratorul central al ANF.

Pana la primirea rezultatelor, toate transporturile vor fi blocate , a mai spus Elena Leaota. Potrivit acesteia, nu sunt informatii privind existenta unui anumit tip de organism de carantina.

Masura a fost luata dupa ce, in aceasta dimineata, un transport cu seminte si flori, din Olanda a fost confiscat de Garda Financiara din Ilfov.

Oamenii legii cautau droguri in baxurile cu seminte si bulbi de flori.

S-au luat probe care au fost duse pentru expertiza la laboratorul antidrog al politiei. Dar pentru ca in unele dintre cutii au fost descoperite si alte produse decat cele care erau specificate pe ambalaje, produse despre care nu se stia nimic, s-a solicitat si examinare bacteorologica.

Mihaela Pavnutescu

 

spot_img

Ultimele știri