Secretarul general ONU, António Guterres, le-a scris tuturor statelor lumii, cerându-le să stabilească planuri de atingere a neutralității din punct de vedere al carbonului până în 2050.
Guterres încurajează acțiunile climatice ambițioase înaintea summit-ului ONU de pe 23 septembrie, în cadrul căreia țările vor prezenta propuneri concrete de accelerare a decarbonizării.
Guterres a invitat guvernele să trimită un sumar sau o indicație a planurilor pe care le vor prezenta la summit până pe 7 august.
El a „cerut tuturor liderilor să vină la summit pregătiți să anunțe planurile pe care le vor implementa anul viitor pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră pentru 2030 și pentru a atinge emisii zero net până în 2050.”
Guterres a adăugat că planurile ar trebui să includă un angajament concret pentru a crește contribuțiile țărilor conform Acordului de la Paris și pentru a indica strategii pe termen lung, relatează Climate Home News.
Scrisoarea vine după ce secretarul general le-a scris tuturor membrilor G20. Într-o scrisoare văzută de Reuters adresată președintelui Consiliului Europen, Donald Tusk, Guterres a scris că UE ar trebui să conducă prin puterea exemplului și să-și reducă emisiile cu 55% sub nivelurile din 1990 până în 2030.
Pe lângă angajamentele luate de guverne, coaliții din care fac parte țări, afaceri și lideri ai societății civile sunt așteptate să vină cu inițiative care au potențialul de a extinde acțiunea climatică. Coalițiile vor aborda probleme cum ar fi tranziția la energie regenerabilă, reziliență și adaptare, soluții climatice naturale, finanțare climatică, infrastructură și orașe.
În scrisoare, Guterres a încurajat statele să se implice în aceste coaliții și să vină cu planuri de adaptare la „impacturile de neevitat ale schimbărilor climatice” care îi „abordează dimensiunea socială”. El a cerut țărilor și să facă angajamente financiare pentru a transforma aceste planuri în acțiune.