Centrul de Educație pentru Dezvoltare Durabilă Schubz Râșnov, împreună cu Centrul Schubz Luneburg, au organizat săptămâna trecută o sesiune de lucru pe tema conviețuirii cu animalele mari. 30 de experți din Germania și România s-au reunit la Râșnov pentru a dezvolta materiale educaționale inovatoare privind conservarea, conștientizarea și acceptarea carnivorelor mari din Europa.
Proiectul educațional EDU-Wildlife abordează conflictele sociale, ecologice și economice care apar odată cu întoarcerea carnivorelor mari pe teritoriul european. Folosind metoda educației pentru dezvoltare durabilă (ESD), proiectul urmărește sensibilizarea tinerilor privind coexistența cu carnivorele mari prin intermediul proiectelor și a materialelor educaționale, aprofundarea și înțelegerea practicii ESD și generarea cunoștințelor științifice prin analizarea diferitelor strategii de management și comunicare aplicate în Europa.
De asemenea, EDU-Wildlife dorește să creeze o legătură între cercetători și educatori, pentru a putea comunica noile descoperiri importante publicului larg.
În cadrul întâlnirii, experți din domeniul mediului și al educației din Germania și România au făcut schimb de experiență în legătură cu situația carnivorelor mari din România și Germania și au lucrat împreună la dezvoltarea unor proiecte educaționale, cu accent pe conservarea urșilor, lupilor și a râșilor. Educatorii au asistat la prezentarea instrumentelor educaționale, care oferă copiilor șansa să înțeleagă perspectivele diferite ale persoanelor implicate, precum și motivele din spatele acestora, prin intermediul unor jocuri și activități interactive.
Materialele educaționale, realizate în colaborare de către partenerii din cele două țări, sunt disponibile în limbile germană, engleză și română și vor fi utilizate pentru proiecte în școli începând cu luna septembrie.
În afară de ofertele educaționale pentru cele 30 de școli implicate, proiectul oferă o platformă online (un curs deschis, MOOC- Massive Open Online Course), care pune la dispoziție resurse pentru educatori, cum ar fi video-uri, exerciții și lecții, precum și o certificare pentru cursul online.
Metodele ESD presupun implicarea practică a copiilor prin metode participative (jocuri de rol, scenarii de viitor, jocuri de simulare) și pun valoare pe dezvoltarea unei gândiri interdisciplinare, învățarea prin cooperare și dezvoltarea unor valori și atitudini necesare pentru un viitor sustenabil. Tinerii se pot pune în locul persoanelor implicate și au acces la informațiile necesare pentru a-și putea forma o părere proprie în legătură cu subiectul discutat.
„Cu această inițiativă educațională, ne confruntăm cu provocări foarte actuale, societale, cu totul imparțiale. Ne așteptăm la un dialog mult mai obiectiv de la tineri, care se evidențiază în mod clar de discursul încărcat emoțional al adulților în acest moment.”, a declarat Frank Corleis, directorul Centrului de Educație Ecologică Schubz din Germania.
Schimbul interdisciplinar este un aspect important al proiectului educațional, oferind copiilor și experților șansa de a face schimb de experiențe și informații și de a compara situația din cele două țări.
În cadrul întâlnirii, au avut loc mai multe prezentări legate de situația carnivorelor mari din Germania și România și despre aspectele sociale și morale ale conflictului, precum și o dezbatere în cadrul căreia diferiți actori implicați și-au împărtășit perspectivele și au încercat să ajungă la concluzii comune legate de situația carnivorelor mari.
Proiectul, care a debutat în septembrie 2017, se va finaliza cu o conferință internațională pentru educație și comunicare în toamna anului 2019, la care vor participa și copiii implicați în proiect. Wildlife EDU este finanțat de DBU și Ministerul Mediului din Landul Saxonia Inferioară. În România, echipa Schubz va lucra cu partenerii locali pentru a facilita activitatea a 10 cluburi despre sălbăticie în diferite şcoli şi susţinerea a 60 de programe despre lupi pentru elevii din ciclul gimnazial.