Saptamana Europeana pentru Mobilitate a inchis traficul in Bucuresti

Bulevardul Kiseleff, pe tronsonul Arcul de Triumf si Piata Victoriei, a fost inchis sambata, 22 septembrie, intre 6 dimineata si 22 seara. Acesta masura a fost luata pentru a marca Saptamana Europeana pentru Mobilitate.

In fiecare an, in perioada 16-22 septembrie, in intreaga Europa se sarbatoreste Saptamana Mobilitatii, care culmineaza, pe 22 septembrie, cu Ziua Europeana fara Masini. Daca in 1998, initiativa s-a bucurat de succes doar in Franta, doi ani mai tarziu peste 1.000 de orase au aderat la eveniment, pentru ca in 2006 succesul pe plan european sa fie atestat de participarea a peste 1.900 de orase, din tarile membre sau candidate la UE.

Saptamana Mobilitatii din acest an are ca motto sloganul "Strazi pentru oameni", iar ca tema crearea de spatii publice atractive in orase, prin infiintarea de spatii stradale destinate traficului fara masini, regandirea proportiei modurilor de transport, incurajarea alternativelor la utilizarea mijloacelor proprii de transport motorizat; acordarea unei mai mari importante managementului de trafic.

Primaria Capitalei a pregatit pentru aceasta saptamana o serie de actiuni, precum punerea in functiune de noi trasee pentru pistele de biciclete, pe urmatoarele trasee: Piata Presei Libere – Sos. Kiseleff – Piata Victoriei – Bd. Lascar Catargiu, Bd. Iuliu Maniu – Sos. Cotroceni – Splaiul Independentei – Piata Unirii.

Au fost finalizate deja urmatoarele trasee pentru ciclisti: pe Bd. Libertatii – Piata Constitutiei – Bd. Unirii – Piata Alba Iulia – Bd. Decebal – Piata Hurmuzachi, Str. Campia Libertatii – Str. Baba Novac – Bd. Constantin Brancusi – Bd. Nicolae Grigorescu – Bd. Liviu Rebreanu.

Foto: gardianul.ro

spot_img

Ultimele știri