Misiunea comună a experților organizației Europa Nostra și ai Institutului Băncii Europene de Investiții (IBEI) la Cluj, Roșia Montană și București, s-a încheiat cu concluzia că ne aflăm în zorii unei perioade cu mare potential constructiv pentru abordarea problemelor Roșiei Montane, determinată de recenta decizie a camerelor Parlamentului României de a respinge un proiect legislativ dedicat demarării proiectului minier de la Roșia Montană.
Așa cum probabilitatea și amenințarea ca un proiect minier în carieră deschisă să fie autorizat la Roșia Montană au scăzut semnificativ, nevoia conturării unei alternative mult mai diversificate și sustenabile strategic a devenit esențială. Componentele fundamentale ale unei astfel de dezvoltări trebuie să provină din interiorul comunității locale, însă Europa Nostra și Institutul Băncii Europene de Investiții vor putea susține și vor susține acest efort”, a declarant Guy Clausse, decan al Institutului Băncii Europene de Investiții.
Convingerea Europa Nostra este aceea că galeriile miniere romane compun o parte unică și de neînlocuit a patrimoniului European comun care trebuie conservată.
Acest patrimoniu minier roman unic, precum și peisajul minier și arhitectural de valoare excepțională s-au aflat sub o importantă amenințare. Azi însă, ca o consecință a remarcabilei mobilizări a zeci de mii de cetățeni români și nu numai, atât din Europa cât și de pe alte continente și ca rezultat al votului din parlamentul României a sosit momentul identificării și implementării unei strategii de dezvoltare socială, economică și de mediu bazată tocmai pe promovarea și valorificarea caracteristicilor unice ale Roșiei Montane.
A devenit evident de-a lungul acestei vizite de lucru, mai ales în timpul întrunirii cu comunitatea foarte entuziastă din Roșia Montană, că s-au făcut deja pași importanți către o dezvoltare cu adevărat durabilă a zonei, inclusiv prin conservarea patrimoniului, prin încurajarea agriculturii, a turismului, a meșteșugurilor tradiționale sau a micilor activități industriale”, a adăugat vicepreședintele Europa Nostra, Costa Carras.