Asociatia Romana pentru Reciclare Rorec si Primaria Sectorului 6, in parteneriat cu Hotpoint, lanseaza in cadrul campaniei “Locul deseurilor nu este in casa. Trimite-le la plimbare!” un proiect pentru colectarea deseurilor de echipamente electrice si electronice (DEEE) de la cetatenii din sectorul 6 al Capitalei.
Prin parteneriatul incheiat intre Primaria Sectorului 6 si Asociatia Romana pentru Reciclare – RoRec, locuitorii din Sectorul 6 al Capitalei se pot debarasa de echipamentele electrice si electrocasnice vechi sau defecte din locuinta.
Timp de 4 saptamani, incepind cu weekend-ul cu 1 octombrie, cetatenii din Sectorul 6 vor fi asistati la debarasarea de DEEE din locuintele lor de catre echipe de colectare, in cursul unor actiuni desfasurate in trei zone, conform unui program anuntat saptamanal.
In fiecare zi de sambata, in zona activa pentru colectare, vor functiona puncte fixe de colectare, unde cetatenii pot aduce deseurile, iar echipajele mobile vor merge la domicilii pe baza de comanda, pentru degajarea aparaturii grele sau voluminoase. In acest scop, din data de 24 septembrie, va functiona un call-center permanent pe intreaga durata a proiectului. La numerele de telefon alocate, Romtelecom – 021.311.70.99, Vodafone – 072.081.16.40, Orange – 074.735.63.12, Cosmote – 076.854.75.75, cetatenii pot obtine detalii despre actiune si pot programa preluarea gratuita de la domiciliu a deseurilor grele sau voluminoase. Apelurile deponentilor vor fi preluate de luni, 24 septembrie, pana sambata, 22 octombrie, intre orele 10.00-17.00.
Toti deponentii care participa la oricare dintre actiunile din cadrul parteneriatului dintre Asociatia Rorec si Primaria Sectorului 6, vor primi un bilet de tombola si vor putea castiga unul dintre aparatele electrocasnice oferite de Hotpoint la extragerile organizate cu public, in fiecare saptamana din campanie.
Sambata, 1 octombrie, va avea loc prima actiune de colectare din cadrul acestui parteneriat. Intre orele 10.00-18.00 vor functiona urmatoarele puncte de colectare provizorii:
1. Intersectia Str. 1 Mai (Compozitorilor) cu Str. Brasov – Vis-à-vis de Billa Dr. Taberei
2. Intersectia B-dul. Timisoara cu Str. Romancierilor – Pompieri
3. Bulevardul Ghencea nr. 38, in fata magazinului Profi
4. Prelungirea Ghencea nr. 32, in fata magazinului Profi
De asemenea, intre orele 12.00-19.00, in parcul Drumul Taberei (fostul Moghioros), vor avea loc jocuri si concursuri pentru copii si parinti. Ziua de colectare se va incheia cu un concert Analia Selis & Friends si cu prima tragere la sorti a campaniei de colectare. Premiile pentru cei mai harnici si mai norocosi deponenti din Sectorul 6 al Capitalei constau in 4 biciclete si cadouri promotionale Hotpoint.