Romsilva aloca 21 milioane lei pentru impaduririle din toamna

Romsilva va utiliza peste 6,5 milioane de puieți forestieri în campania din această toamnă
Romsilva va utiliza peste 6,5 milioane de puieți forestieri în campania din această toamnă

Romsilva va aloca în această toamnă circa 21 de milioane de lei pentru împădurirea unei suprafețe de aproape 4.300 de hectare, iar cele mai importante lucrări vor fi efectuate în zona de câmpie și în Delta Dunării, respectiv în județele Tulcea, Dolj și Ialomița, potrivit datelor Romsilva.

În campania de primăvară, Romsilva a regenerat pădurile din fondul forestier proprietate publică a statului pe o suprafață de 11.484 ha, iar pentru finalizarea programului anual de 16.050 ha se vor parcurge în această toamnă lucrări de regenerare a pădurilor pe o suprafață de 4.252 ha, din care 2.433 ha prin regenerări naturale și 1.819 hectare prin împăduriri, scrie Agerpres.

Dacă în campania de primăvară lucrările de regenerare a pădurilor s-au realizat cu precădere în zonele de deal și de munte, în campania de toamnă se vor realiza lucrări, mai ales în zona de câmpie, în silvostepă, în lunca și Delta Dunării. Cele mai mari suprafețe pe care Romsilva va regenera pădurea în această toamnă se regăsesc în fondul forestier administrat de direcțiile silvice Tulcea — 629 ha, Dolj — 543 ha, Ialomița — 320 ha, Brăila — 289 ha, Călărași — 281 ha, Constanța — 277 ha. De asemenea, pentru consolidarea plantațiilor executate în anii anteriori se vor mai executa lucrări de completări pe o suprafață de 169 ha și de refacere a culturilor calamitate pe o suprafață de 459 ha”, se menționează în comunicatul Romsilva.

Romsilva precizează că va utiliza peste 6,5 milioane de puieți forestieri în campania din această toamnă din speciile stejar pedunculat – 750.000, stejar brumăriu – 470.000, plopi negri hibrizi – 750.000, plop alb – 480.000, frasin – 300.000, salcâm – un milion, salcie – 450.000 etc.

Valoarea lucrărilor de împăduriri ce se vor executa în această toamnă va fi de circa 21 milioane lei și va fi suportată din fondul de conservare și regenerare a pădurilor constituit de către regie.

spot_img

Ultimele știri