Rompetrol: 79 de angajați au alergat 1.000 km pentru Hospice Casa Speranței

KMG International (denumit anterior Grupul Rompetrol) a organizat prima ediție a evenimentului intern Rompetrol Run for Hospice, un semimaraton caritabil ce vizează implicarea angajaților în susținerea unor cauze sociale tip CSR.

79 de angajați din diferite companii ale Grupului au parcurs peste 1.000 de km și au strâns aproximativ 10.000 dolari, sumă ce va fi folosită în îngrijirea paliativă a pacienților Hospice Casa Speranței.

Prin acest eveniment promovăm nu doar alergarea și valorile sportului în rândul angajaților Rompetrol într-o inedită experiență de socializare, ci oferim colegilor posibilitatea de a fi parte activă a inițiativelor noastre de CSR, de a susține cauze în care cred, și de a întoarce în comunitate contribuția consolidată a companiei și oamenilor săi”, declară Azamat Zhangulov, vicepreședinte senior al KMG International.

Cei 79 de angajați au parcurs alături de familie distanțe de 5, 10, 15 sau 21 de km, iar pentru fiecare km, Rompetrol a donat 5 euro. Suplimentar, participanții au avut posibilitatea de a crea un cont de fundraiser pe www.galantom.ro și de a strânge bani pentru beneficiul Hospice și a pacienților cu boli amenințătoare de viață ce au nevoie de îngrijire paliativă, peste 14.600 de beneficiari (din care 2.672 doar în 2013).

Consider această acțiune ca fiind un semn de bun augur, cu o zi inainte inauguram noua unitate hospice din București și anunțam că am deschis toate serviciile, mai puțin unitatea cu paturi pentru care mai trebuie să strângem 390.000 euro. Datorita echipei Rompetrol această suma nu a rezistat mai mult de câteva ore, banii strânși de alergatori prin www.galantom.ro împreună cu fondurile oferite de Rompetrol pentru kilometrii alergați au redus targetul și cu siguranță au apropiat momentul cand vom putea începe internările”, a spus Alex Pădureanu, CEO Hospice Casa Speranței București.

spot_img

Ultimele știri