Romanii au colectat selectiv cu 60% mai multe deseuri de ambalaje anul trecut, comparativ cu 2009, potrivit datelor asociatiei Eco-Rom Ambalaje.
Unul dintre factorii care au determinat aceasta crestere este dezvoltarea infrastructurii de colectare selectiva, care a fost extinsa cu 50%. Astfel, numarul localitatilor conectate la sistemul de colectare selectiva a fost extins la 150, iar numarul locuitorilor care beneficiaza de acest serviciu a crescut de la 3 la peste 4 milioane de locuitori.
Pentru dezvoltarea infrastructuii, Eco-Rom Ambalaje a crescuta investitiile, care au ajuns la 7 milioane de euro in 2010, din care 85% reprezinta sustinerea financiara directa catre colectori si operatori de management al deseurilor.
Asociatia a depasit obiectivul legal de reciclare si valorificare impus de legislatie
de 48%, ajungand la 53,7% (331.700 tone).
Eco-Rom Ambalaje este o asociatie infiintata de companii pentru a prelua obligatiile privind atingerea obiectivelor de valorificare si reciclare a deseurilor de ambalaje. In prezent, organizatia numara peste 1.400 de membrii si, potrivit Administratiei Fondului pentru Mediu, gestioneaza reciclarea pentru 78% din cantitatea de deseuri de ambalaje raportata de autoritati.
25% din populatie va putea colecta selectiv in 2011
Pentru anul acesta, operatorul si-a propus extinderea si consolidarea parteneriatului public – privat, prin extinderea infrastructurii de colectare selectiva si cresterea numarului locuitorilor conectati la sistem pana la un procent de 25% din populatia Romaniei.
In prezent, legislatia impune autoritatilor locale reducerea cu 15% a cantitatii de deseuri depuse pe groapa de gunoi si implicit cresterea cantitatilor de deseuri de ambalaje reciclate.
Din cantitatea totala de deseuri de ambalaje reciclate in 2010, aproximativ 25.000 de tone provin din colectarea selectiva de la populatie, in crestere cu 60% fata de anul precedent.
„Am reusit sa crestem cantitatile de deseuri reciclate in anul 2010 intr-un context economic defavorabil determinat de reducerea consumului, fapt reflectat prin scaderea semnificativa a cantitatilor de ambalaje puse pe piata, pana la nivelul anilor 2006-2007”, a declarat Mugurel Radulescu, presedinte Eco-Rom Ambalaje.
Fara ghene de gunoi
Contributia cetatenilor la sistemul de colecatre selctiva este esentiala pentru ca Romania sa-si atinga tintele de reciclare asumate la nivel european. Una dintre solutiile care ar putea contribui la functionarea acestui sistem este renuntarea la ghenelor insalubre de gunoi din perimetrul cartierelor.
Slatina si Suceava se numara printre orasele care au decis sa desfiinteze ghenele.
Masura s-a dovedit deosebit de eficienta in cresterea cantitatilor de deseuri colectate selectiv. In locul ghenelor urat mirositoare, in care de multe ori se plimbau sobolanii, sucevenii si slatinenii au decis sa aiba in fata blocurilor spatii securizate, unde autoritatile locale au instalat containere de colectare selectiva si containere pentru gunoiul menajer.
Cititi si:
Desfiintarea ghenelor de bloc, solutie pentru colectarea selectiva in orasele mici