Invadați de mașini vechi poluante! Industria & ONG-urile cer taxare

România nu are mecanisme de descurajare a importului de mașini vechi second hand (SH) din străinătate, iar acestea invadează și poluează străzile din marile orașe și ne îmbolnăvesc. Un apel pentru tranșarea acestei chestiuni a venit chiar din partea industriei producătoare de mașini, iar ONG-urile care susțin combaterea poluării sunt de acord că taxarea ar contribui la reducerea numărului de mașini și la îmbunătățirea calității aerului.

Poluarea în orașele mari din România este la un nivel fără precedent, iar traficul auto se află pe primul loc în topul surselor de poluare, așa că, evident, reducerea numărului mașinilor vechi și poluante trebuie făcută urgent – atrage atenția directorul executiv al Ecopolis, Oana Neneciu, un ONG care se ocupă de monitorizarea calității aerului în marile orașe.

„Este una dintre soluțiile pe care noi le susținem și care sunt adoptate de peste 10 ani în marile capitale europene și nu numai. Eliminarea treptată a vehiculelor Non-Euro, Euro 1, 2, 3, 4, 5 s-a întâmplat deja în multe orașe din Europa, iar în cazul României nu există niciun mecanism de descurajare, de eliminare sau reducere a numărului mașinilor poluante de pe străzi”, a declarat Neneciu, pentru Green Report.

Avem importuri masive de vehicule second-hand din Vest, mașini vechi, diesel, foarte poluante, fără a avea un mecanism de descurajare a acestor importuri.

În aceste condiții, poluarea crește de la an la an, iar orașele se sufocă. Un mediu poluat înseamnă și sănătate publică precară: bucureștenii trăiesc cu până la 2 ani mai puțin față de media europeană, plătind cel mai mare cost social asociat poluării din Europa: 3.000 euro/cap de locuitor/an, iar la nivelul României avem cifra de 29.000 de morți premature anual, cauzate de poluarea aerului, mai spune reprezentanta Ecopolis.

Reacția Oanei Nenciu vine după ce directorul Dacia, Mihai Bordeanu, a spus că România trebuie să ia măsuri privind mașinile vechi și poluante. Ponderea mașinilor cu o vechime de peste 20 de ani aflate în circulație în România a crescut anul trecut de la 33% la 35% din total, chiar și în ciuda intervenției statului prin Programul Rabla.

Conform lui Bordeanu, diminuarea numărului de mașini cu o vechime foarte mare se poate face doar printr-o taxare diferită, mai mare, el spunând că aceasta este propunerea Dacia de câțiva ani.

Treaba asta e ca și cum am avea inundație în casă și tot ce facem e să ștergem pe jos să scoatem apa, dar nu reparăm țeava respectivă. Așa este și cu Rabla. Este într-adevăr un stimulent pentru achiziție de mașini noi, dar pe de altă parte nu lucrăm la cauză. Continuă achiziția nefiscalizată de mașini vechi. Statul nu câștigă nimic din asta, statul ne taxează pe noi, pe bună dreptate, că mașinile noi trebuie să fie taxate. Dar avem mașini foarte vechi. Discuția noastră cu ministerul e în jurul fenomenului respectiv. Noi am vrea să-l diminuăm. Nimeni nu a zis că trebuie interzise importurile”, a declarat Mihai Bordeanu, în timpul unei întâlniri cu JURNALIȘTII.  

Datele Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI) arată că, la finalul anului 2024, în România existau 3,037 milioane de autoturisme cu o vechime de peste 20 de ani, cea mai mare proporție din totalul mașinilor.

Dacia a realizat un studiu, împreună cu compania de consultanță Price Waterhouse Coopers, care recomandă taxarea achiziției și deținerii de mașini vechi, pentru a diminua acest fenomen, iar această taxă ar respecta legislația europeană. Bordeanu susține însă că pentru o astfel de măsură este nevoie de decizie politică.

Programul Rabla are nevoie de schimbare

Atât reprezentanta ONG-ului, cât și cel al industriei auto spun că programul Rabla are nevoie de schimbări.

Oana Neneciu subliniază că Programul Rabla putea contribui cu siguranță la dezideratul de a avea mai puține mașini poluatoare pe străzi, dar „a ratat această misiune”, pentru că nu are criterii de mediu pentru autovehiculele pentru care oferă subvenții.

„Programul Rabla nu are, sau cel puțin noi nu am văzut vreodată în acești ani, indicatori de reducere a impactului asupra mediului a parcului auto. Deși se vrea un program de mediu, finanțat de fondul de mediu, nu există până la această dată vreo analiză despre impactul de mediu al acestui program. Noi nu punem la îndoială utilitatea unui asemenea program de înnoire a parcului auto, ci contestăm felul în care el a fost desfășurat, cu rezultate incerte pentru mediu și, în final, pentru sănătatea publică”, spune ea.

Șeful Dacia afirmă că încă au loc discuții cu Ministerul Mediului despre programul Rabla în 2025, dar încă nu există o decizie privind schimbările.

El afirmă însă că reducerea tichetului pentru mașini electrice la 5.000 de euro nu a funcționat, motiv pentru care achiziția de mașini electrice a picat anul trecut. „Discuțiile în privința programului Rabla din 2025 sunt în toi. Nu avem date concrete, dar toate vocile par să spună un singur lucru – cu 5.000 (euro, n.r.) n-a mers. Ca atare, dacă va fi mai mult cu 500, cu o mie sau două, nu știu și nimeni nu vă poate spune în momentul ăsta. Discutăm și sperăm să fie luată o decizie cât mai curând”.

Reprezentantul Dacia mai susține că este nevoie de o demarare cât mai rapidă a programului Rabla. Valoarea tichetului Rabla Plus pentru achiziția unei mașini electrice s-a redus puternic, de la 10.000 de euro, la 5.000 de euro, anul trecut. Luna aceasta, ministrul Mediului Mircea Fechet a declarat că își dorește o creștere a valorii tichetului pentru Rabla Plus, dar și o simplificare a procedurii.

Autoritățile iau în calcul creșterea valorii tichetelor pentru achiziția mașinilor electrice, de la 5.000 de euro în 2024, la 6.000-7.000 de euro în acest an, scrie Autocritica.ro. De asemenea, ministrul Mircea Fechet a spus că tichetele pentru achiziția de mașini diesel noi ar putea fi eliminate din acest an.

„Ne dorim să simplificăm procedura, întrucât în acest moment există mai multe ecobonificații, voi veni cu o propunere pentru programul multianual 2025-2030. De asemenea, îmi doresc ca valoarea ecotichetului la autoturismele electrice să crească. Că vom reuşi să o facem 6.000 sau 7.000 (n.a euro) sau nu, rămâne de văzut. (…) La Rabla Clasic, ne propunem să fim mai verzi, să nu mai finanțăm și motorizările diesel, aceasta este o decizie pe care am luat-o cu producătorii și importatorii auto”, a explicat ministrul Mediului.

Noul program Rabla va fi anunțat după aprobarea bugetului de stat, care ar urma să fie gata în următoarele zile.

Între timp, Bucureștiul și celelalte mari orașe sunt intoxicate zilnic. Astăzi, Ecopolis atrăgea atenția că a existat o poluare masiva cu pulberi.

„Ne-au scris mai mulți cetățeni că noaptea trecută aerul mirosea a fum, că în dimineața aceasta poluarea a continuat și s-a văzut și pe senzori. Din păcate, situația este una generalizată de două săptămâni încoace, problemele majore debutând odată cu revenirea bucureștenilor din vacanța de iarnă. Prima imagine arată monitorizarea din interiorul unei mașini, de azi-dimineață, unde valorile PM-urilor depășeau 80 micrograme/metru cub”, potrivit paginii de Facebook a organizației.

#poluare #dacia #ecopolis #poluareaaerului #taxademediu

Poluarea din orașe ne ucide lent și ne costă mult

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri