România înregistrează în acest an cea mai mare creștere procentuală din UE la achiziția de maşini eco

Numărul maşinilor verzi (electrice + hibride) vândute în România, în perioada ianuarie – septembrie 2018, a ajuns la 2.922 unităţi, în creştere cu 63,69% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, potrivit Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).

În intervalul analizat, ponderea maşinilor ecologice noi în totalul vânzărilor, la nivel naţional, a fost de 2,6%, în timp ce, în aceeaşi perioadă din 2017, ponderea se situa la 1,9%.

Chiar dacă volumele sunt încă destul de mici (dacă ne raportăm la celelalte categorii de combustibili), creșterea înregistrată în acest an pe segmentul celor electrice (full și plug-in) este una semnificativă, de 165,6% (648 unități în 2018 față de doar 244 unități în 2017 adică, de aproximativ 2,5 ori mai multe comparativ cu 2017).

Pentru cele hibride, se înregistrează o creștere ceva mai modestă (+47,6%), dar pe un volum mult superior (2.274 unități în 2018, față de 1.541 unități în 2017).

„Autoturismele “verzi“ (electrice și hibride), continuă și în acest an să prezinte un inters ridicat, aceasta și datorită stimulentelor acordate prin Programul “Rabla Plus”. Aceste date demonstrează, în mod elocvent, interesul tot mai mare al persoanelor juridice și fizice din România pentru această categorie de autoturisme, care, susținute corespunzător (inclusiv prin dezvoltarea infrastructurii de încărcare), au devenit tot mai prezente în trafic, contribuind, astfel, la reducerea nivelului de poluare din marile orașe”, se arată în comunicatul APIA.

În luna septembrie a acestui an au fost comercializate 325 de autoturisme electrice şi hibrid, în scădere cu 16,9%, în comparaţie cu luna anterioară, când s-au înregistrat 391 de exemplare noi vândute.

UE va reduce emisiile de carbon de la mașini și dube cu doar 35% până în 2030

Datele APIA relevă că, în topul celor mai comercializate autoturisme electrice 100%, în intervalul ianuarie – septembrie, primul loc a fost ocupat de Volkswagen, cu 182 de unităţi, urmat de BMW (121 de exemplare), smart (95), Renault (61), Kia (39), Mercedes Benz (31), Porsche (30), Nissan (27), Volvo (26), Mitsubishi (18) şi Audi (9).

În acelaşi timp, cele mai multe autoturisme hibrid vândute în România, în perioada de referinţă, au fost înregistrate de Volkswagen (2.023 unităţi), BMW (86), smart (44), Renault (40), Kia (35), Mercedes Benz (23), Porsche (22) şi Nissan (1).

„Suținerea de care se bucură în țara noastră autovehiculele electrice, face ca România să înregistreze în acest an cea mai mare creștere procentuală din UE în ceea ce privește achiziția de astfel de autovehicule”, mai precizează asociaţia.

La jumătatea lunii martie a acestui an, Ministerul Mediului a lansat o nouă sesiune a programului „Rabla Plus”, destinată celor care vor să-şi achiziţioneze o maşină ecologică. Insituţia estimează că, în 2018, românii vor cumpăra, prin Programul „Rabla Plus”, 2.000 de maşini electrice.

Amsterdam: bărcile care circulă pe canalele orașului vor fi 100% electrice până în 2025

spot_img

Ultimele știri