Norvegia este cea mai bine pregătită țară pentru schimbările climatice, ea păstrându-și locul în top pe care îl are de 20 de ani, potrivit datelor Indexului Global de Adaptare realizat de Universitatea din Notre Dame. Țările din Europa Centrală și de Est se situează în intervalul 30-100 din top, iar România a înregistrat cel mai mare declin, de 39%.
Indexul se realizează anual și evaluează peste 175 de țări pe baza vulnerabilității lor la schimbările climatice și a pregătirii de a se adapta la secete, fenomene meteo extreme și dezastre naturale. Noua Zeelandă, Suedia, Finlanda, Danemarca, Australia, Marea Britanie, Statele Unite, Germania și Islanda sunt cele mai pregătite 10 țări din lume. La capătul opus se află Afghanistan și mai multe țări din Africa sub-sahariană precum Liberia, Sudan și Burundi care au scorurile cele mai mici.
Țările bine pregătite sunt expuse la un nivel moderat la schimbările climatice și au capacitatea de a face față riscurilor, mai exact electricitate, salubrizare și apă potabilă. De asemenea, sunt mai puțin dependente de capitalul natural. Dar, autorii raportului spun că nici cele mai dezvoltate țări nu sunt scutite de risc și pregătite complet pentru a face față schimbărilor climatice.
Mai multe țări au făcut pași mari față de 2013: Rusia a crescut 45 de locuri, China – 42 de locuri, Seychelles – 35, Irak – 33, Arabia Saudită – 30, Botswana – 28, Coreea de Sud – 27, Nepal – 26, Zimbabwe – 25, dar altele au scăzut: Guatemala a coborât 26 de locuri, Mauritius – 29, El Salvador – 30, Iordania – 32, Belize – 39 și România – 39.
Raportul ia în calcul indicatorii de expunere, adică impactul preconizat pentru următoarele decenii, sensibilitatea, adică gradul de dependență al unui țări față de un sector afectat negativ față de schimbările climatice, și capacitatea de adaptare, adică disponibilitatea resurselor sociale pentru adaptarea unui sector.
Sursa: 2CelsiusNetwork