În competiția „RO SMART în Țara lui Andrei”, care urmărește să pună tehnologia în sprijinul dezvoltării sustenabile a comunităților din România, s-au înscris peste 200 de proiecte care propun soluții inovatoare în opt domenii cheie (9 proiecte de mediu). Publicul poate vota până pe 15 noiembrie.
Cele 200 de proiecte care intră în competiția „RO SMART în Țara lui Andrei” sunt împărțite astfel: 174 vizează schimbări în educație, 22 schimbări în sănătate, 9 de mediu, 21 în domeniul infrastructurii, 7 in domeniul siguranței, 3 pentru agricultură, 2 în domeniul energiei și 4 pe transport.
În cadrul competiției naționale, se acordă granturi totale de 400.000 de euro, mentorat din partea angajaților OMV Petrom și consultanță pentru implementarea proiectelor software din partea companiei Life is Hard pentru proiectele care schimbă România prin tehnologie.
Toate proiectele eligibile sunt postate pe pagina www.taraluiandrei.ro și pot fi votate în perioada 2- 15 noiembrie 2018. Câștigătorii competiției vor fi anunțați pe 24 noiembrie.
„Ne bucurăm să vedem sute de proiecte SMART care doresc să își găsească locul pe harta României. OMV Petrom susține inițiativele românilor care aduc schimbare prin tehnologie în comunitățile din țară și îi felicităm pe cei care au trecut în etapa următoare a competiției. Invităm publicul să își voteze favoriții și să contribuie astfel la dezvoltarea cât mai multor comunități SMART”, a declarat Mona Nicolici, Manager Departament Sustenabilitate, OMV Petrom.
În paralel cu votul public, proiectele sunt evaluate de un juriu de experți, ținând cont de următoarele criterii: relevanța proiectului, impactul proiectului și beneficiarii, fezabilitatea implementării, bugetul realist și transparent, sustenabilitatea proiectului, noutatea ideii și inovația tehnologică. Ponderea votului public este de 20%, iar evaluarea juriului are o pondere de 80%.
Primii 25 de finaliști vor fi invitați să susțină proiectele în fața juriului.
„Ţara lui Andrei” este principala platformă de implicare în comunitate a OMV. Din 2007 până în prezent, compania a alocat aproximativ 52 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România.
Proiectele de mediu participante în competiția „RO SMART în Țara lui Andrei”
- Educație ecologică prin energie verde – municipiul Arad
- Centrul local pentru colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile – municipiul Roman
- Greenenergy Energie termică obținută din biomasă prin descompunerea aerobă controlată
- Be Smart – colectează selectiv – municipiul Târgu Mureș
- Fii Smart, Fii Verde
- Verde la energia verde – comuna Valea Stanciului, județul Dolj
- Green – Planet – Timișoara
- Cod verde pentru Timișoara – harta interactivă a calității aerului în Timișoara și împrejurimi
- Smart M-A-P – localitatea Băicoi, Prahova