Potentialul eolian al Romaniei, estimat la 14.000 MW, este considerat cel mai mare din sud-estul Europei, astfel ca investitori din toata lumea
se uita cu interes la tara noastra si cantaresc foarte serios beneficiile si dezavantajele pe care le gasesc aici. Pe partea balantei care se inclina in favoarea infiintarii unei afaceri in acest domeniu sta legislatia, care ofera stimulente producatorilor de energie si preluarea cu prioritate a electricitatii in retea. Mai mult, la finele anului trecut, in Romania existau turbine eoliene de doar 14 MW, astfel ca plaiurile pe unde bate vantul sunt inca goale. Totusi, actuala infrastructura a sistemului energetic romanesc nu poate prelua mai mult de 4.000 MW eolieni, astfel ca primii investitori vor fi si primii introdusi in sistem. Totodata, birocratia nu-i iarta nici pe iubitorii de energie verde: dezvoltatorii unui parc eolian au nevoie de nu mai putin de 47 de avize pentru a finaliza investitia.
Text de EMILIA POPA
„Unde se construieste cel mai mare parc eolian terestru din afara Statelor Unite?”, i-a intrebat, recent, Rod Christie, manager al GE Energy pentru Europa de Est, Rusia si CSI, pe cei peste 40 de ziaristi din 15 tari, reuniti la un summit pe teme de energie verde in Germania. O rusoaica a raspuns convinsa: „In Romania!”. „Este cumva o gluma?”, a exclamat, nedumerit, un jurnalist englez.
Este cat se poate de adevarat! Grupul ceh CEZ construieste in comunele Fantanele si Cogealac din judetul Constanta cea mai mare ferma eoliana pe uscat din Europa, cu o capacitate finala de 600 MW, adica 240 de turbine. Tara unde, pana acum, existau doar cateva turbine de mici dimensiuni, insumand numai 14 MW (0,02% din productia nationala), a atras atentia investitorilor in energie eoliana din intreaga lume, cu proiecte de dimensiuni care uneori ating si chiar depasesc capacitatea unui reactor nuclear.
In acelasi ritm, firme mari si mici de pe piata locala, din care majoritatea nu au nimic in comun cu energia, au vazut in acest sector un business de viitor si spera sa dea lovitura cu cateva sufluri de vant. Astfel, operatorul sistemului energetic romanesc, Transelectrica, a primit cereri pentru obtinerea avizelor necesare pentru proiecte care depasesc 30.000 MW, acestea ajungand la incredibila performanta de a totaliza mai mult decat dublul potentialului eolian al tarii, estimat la 14.000 MW.
De la 14 MW, cati erau la finele anului trecut, pana la 14.000 de MW este o diferenta care ar fi atras atentia oricarui afacerist cu viziune si cu
un cont bancar rezonabil. Mai ales in conditiile in care intreaga Europa (si nu numai) pune un accent mai mare decat niciodata pe aspectele legate de protectia mediului. Cum energia este cea mai poluanta industrie, producerea de electricitate cu zero emisii a devenit extrem de profitabila dupa introducerea unor scheme generoase de incurajare a investitiilor in aceasta directie.
Tinta Romaniei, peste cea a UE
Directiva europeana din domeniu, votata in vara anului 2009, denumita popular „Directiva 20/20/20”, stabileste tinte indraznete, dar nu imposibil de atins in segmentul energiei regenerabile. Astfel, ponderea energiei din surse neconventionale va trebui sa creasca cu 20% pana in 2020, la fel si eficienta energetica, indicator care masoara utilitatea unei unitati de energie produse. Mai mult, cantitatea de emisii de dioxid de carbon va trebui diminuata cu 20%. Actul normativ introduce si obiectivul atingerii unei ponderi de 10% a biocarburantilor in totalul combustibililor pentru transport.
Cu mult curaj, Romania s-a angajat sa depaseasca aceste tinte si sa ajunga la o pondere de 24% a energiei produse din surse regenerabile in totalul consumului. Aceasta in conditiile in care, in 2005, hidrocentralele si biomasa folosita in mediul rural produceau deja energie nepoluanta care insemna 17% din consum. Insa, de atunci, nu s-au instalat decat capacitati de 14 MW eolieni, 70 MW in microhidrocentrale (hidrocentrale
mai mici de 10 MW) si circa 8 MW de biomasa, in timp ce, in domeniul fotovoltaic (producere de electricitate din surse solare), nu exista nicio
centrala care sa livreze energie in sistemul national.
Nevoia de strategie
Insa poate Romania sa duca la bun sfarsit dezvoltarea sectorului energiei regenerabile la nivelul pe care si l-a asumat? La finele anului trecut, din pozitia de vicepresedinte al Consiliului Investitorilor Straini, Mariana Gheorghe, care este si CEO Petrom, avertiza ca atingerea tintei asumate de Romania nu va fi usoara. „Obiectivul necesita un efort foarte mare, intrucat consumul de energieva creste de la an la an, hidrocentralele au o viata limitata si unele nu vor mai functiona in 2020, iar biomasa este folosita tot mai putin in mediul rural“, a spus ea.
Gheorghe a aratat ca, pentru a se maximiza potentialul tarii in sectorul regenerabilelor, este nevoie de o strategie pe termen lung. „Nu este nevoie doar de un wish-list (lista de dorinte – n.r.), ci de o strategie in adevaratul sens al cuvantului, care sa fie elaborata de autoritati, o intelegere clara a viabilitatii investitiilor in acest domeniu, alaturi de un plan de actiuni, care va da predictibilitate. Este nevoie de o abordare serioasa si profesionala pe termen lung, nu doar pana in 2020, ci pana in 2050“, a subliniat sefa Petrom. Compania sa a cumparat, la randu-i, un proiect eolian de 45 MW, in functie de succesul caruia vacontinua extinderea in acest sector.
Certificate verzi in loc de tarife fixe
Ce au facut autoritatile romane in acest sector, avand pe cantar o tinta, un sfat, dar si penalitati considerabile la capatul acestui drum, in cazul ratarii obiectivului? Cu un an intarziere, in toamna 2008, in sfarsit a fost aprobata Legea pentru promovarea resurselor regenerabile de energie, care a primit in mod intamplator tocmai numarul 220, ca si tensiunea la care utilizam aparatele casnice. Insa, din pacate, chiar daca a fost votata de parlament, legea nu a putut fi aplicata, pentru ca schema de sprijin pe care o introducea pentru incurajarea energiei nepoluante nu avea avizul Comisiei Europene, necesar intrucat erau promise investitorilor facilitati de natura ajutorului de stat. Astfel ca a ramas in vigoare vechea schema de sprijin, adoptata in 2005, potrivit careia producatorii de energie regenerabila primesc cate un certificat verde pentru fiecare MWh livrat in retea, pe care il pot valorifica separat fata de energia propriu-zisa pe Piata Certificatelor Verzi din cadrul OPCOM, operatorul pietei de electricitate din Romania. In acelasi timp, furnizorii sunt obligati sa achizitioneze un numar de certificate verzi in functie de cantitatea de energie comercializata, in baza unor cote anuale.
Pentru 2010, furnizorii trebuie sa cumpere certificate verzi care sa echivaleze cu 8,3% din energia livrata de ei. In Europa, pentru sistemul de promovare prin intermediul certificatelor verzi au mai optat si Polonia, Marea Britanie, Suedia, Italia si Belgia. Alte tari folosesc sistemul feed-in-tariff pentru sprijinul investitiilor, care garanteaza un pret fix pe o perioada de timp. Unele voci din domeniu sustin ca aceasta schema ar fi fost preferabila, intrucat tarilecare au adoptat-o, precum Spania sau Germania, au cel mai mare succes in dezvoltarea surselor regenerabile. De
cealalta parte, sustinatorii certificatelor verzi argumenteaza ca sistemul feed-in-tariff promoveaza costuri mai mari atat pentru producatori, cat si pentru populatie, iar romanii ar fi facut cu greu fata preturilor la energie comparativ cu locuitorii tarilor care utilizeaza acest sistem.
Legislatie noua
Inainte ca Legea 220 sa apuce sa intre in vigoare, parlamentarii au si modificat-o in aceasta vara. Una dintre cele mai importante schimbari se
refera la numarul de certificate verzi pe care le obtin producatorii de energie din surse nepoluante.
Astfel, producatorii de energie eoliana primesc doua certificate verzi pana in 2017 si unul din 2018 pentru fiecare MWh livrat in retea. Pentru energia electrica produsa in microhidrocentralele noi, producatorii primesc trei certificate pentru fiecare MWh livrat in retea, doua certificate daca microhidrocentralele sunt retehnologizate si un astfel de document pentru 2 MWh, daca centralele nu au fost modernizate. Pentru producerea de energie din biomasa, biogaz si sursa geotermala se acorda trei certificate. Cele mai multe certificate verzi, respectiv sase, vor primi producatorii de energie electrica solara (energie fotovoltaica), intrucat investitiile in acest fel de centrale sunt foarte mari. Noul sistem de promovare se aplica pentru o perioada de 15 ani pentru energia electrica produsa in centralele noi.
Cotele anuale obligatorii pentru furnizorii de energie electrica sunt 8,3% pentru 2010, 10% pentru anul viitor, urmand ca ponderea sa creasca la 16% in 2015 si la 20% in 2020.
Pana in 2025, certificatele verzi se vor putea tranzactiona la o valoare minima de 27 euro/certificat si o valoare maxima de 55 euro/certificat. Pe de alta parte, furnizorul care nu realizeaza cota obligatorie anuala este obligat sa achite contravaloarea certificatelor verzi neachizitionate la valoarea de 110 euro pentru fiecare certificat neachizitionat (fata de 70 de euro, cum era in legea initiala).
Costuri mai mari
Pretul energiei regenerabile devine astfel foarte mare, fiind format din pretul propriu-zis al electricitatii, plus costurile furnizorilor legate de obligatia de a achizitiona certificate verzi, la care se adauga penalitatile pe care acestia le platesc daca nu se conformeaza.
Pentru producatorii de energie eoliana, de pilda, pretul pe care il primesc pentru un MWh livrat in retea poate depasi 100 de euro, incluzand cele doua certificate verzi, dublu fata de media preturilor de productie de anul trecut la nivel national, care a fost de circa 48 de euro/MWh. Pe langa bonusurile generoase, capacitatile de productie din surse regenerabile au prioritate la livrarea energiei in retea, in masura in care nu este afectat sistemul energetic national.
„Romania are toate componentele pentru a fi un loc ideal pentru investitori: ofera un mediu competitiv, e pozitionata strategic, se afla in dezvoltare, iar legislatia din domeniul energiei regenerabile care stabileste stimulente pentru investitori este extrem de atractiva”, este de parere Rod Christie, presedinte pentru Europa Centrala si de Est, Rusia si CSI al GE Energy, divizia de tehnologie energetica a gigantului american General Electric (GE), companie care livreaza turbinele pentru parcul CEZ din Dobrogea.
Nu e loc pentru toti
Dar care este partea intunecata a turbinelor eoliene? In primul rand, sistemul energetic romanesc are o capacitate redusa de a prelua toate proiectele eoliene pentru care investitorii cer avize, in conditiile in care vantul este o resursa greu de estimat si controlat, iar productia de energie trebuie planificata minutios pentru a nu exista nici deficit, nici excedent.
„Sistemul energetic romanesc Poate prelua 3.000-4.000 MW eolieni, cu posibilitatea extinderii la 6.000 MW in cinci ani”, explica Adrian Baicusi, directorul general al Transelectrica. Astfel ca doar un sfert din cererile actuale de instalare a turbinelor se vor materializa.
Deci cine sunt, pana la urma, cei care vor beneficia de puterea vantului? Investitiile mari, de circa 1,5 milioane de euro pentru fiecare MW instalat,
si recuperarea investitiei in cel putin zece ani fac ca proiectele eoliene sa ramana un segment exclusivist de afaceri, disponibil doar pentru marile companii energetice. „Daca marii operatori europeni nu investesc, proiectele micilor dezvoltatori vor ramane doar pe hartie“, explica Adrian Baicusi.
De aceeasi parere este si Rod Christie. „Proiectele eoliene in Romania au devenit o marfa”, spune el. Astfel, Christie exemplifica ce s-a intamplat pe aceasta piata in ultimii doi-trei ani: dezvoltatorii, cei care au initiat proiectele, au preferat sa le vanda mai departe companiilor care au in acest sector principalul obiect de activitate.
La randul lor, gigantii energetici care au venit in Romania s-au bucurat sa gaseasca proiecte in diferite stadii de dezvoltare si au avut de unde alege, preferandu-le, de regula, pe cele mai avansate.
Astfel, in apropiere de deja celebrul parc al CEZ in valoare de 1,1 miliarde de euro, spaniolii de la Iberdrola au in plan dezvoltarea mai multor ferme eoliene, care vor totaliza, in 2018, circa 1.600 MW si vor necesita peste doua miliarde de euro. Si italienii de la Enel construiesc deja astfel de ferme de 200 MW, pentru care vor aloca circa 350 de milioane de euro.
Energias de Portugal are in dezvoltare doua proiecte eoliene in Dobrogea de circa 230 MW cu investitii de 300 de milioane de euro. Petroma venit puternic din urma si a cumparat anul acesta un proiect de 45 MW, investitie de 100 de milioane de euro, in perspectiva dezvoltarii pe acest segment.
Turbine offshore si in Romania
De ce prefera europenii sa cumpere proiecte gata avizate? Turbinele eoliene nu pot produce energie pana nu obtin nu mai putin de 47 de aprobari, de la peste 20 de institutii, precum Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei, Transelectrica, operatorul de distributie din zona respectiva (Electrica, CEZ, Enel sau E.ON), Consiliul Judetean, Consiliul Local, Agentia pentru Protectia Mediului, ARBDD, Autoritatea Aeronautica Civila, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne, SRI, Agentia de Sanatate Publica, Romtelecom, Directia de Cultura, Culte si Patrimoniu, Regia Autonoma pentru Drumuri Judetene si Poduri, SNCFR, Conpet, Administratia Nationalapentru Imbunatatiri Funciare si Oficiul pentru Cadastru.
Ce spun investitorii? „Toti se plang, pentru ca intregul lant de avizare dureaza foarte mult, chiar si 18 luni”, arata Dana Duica, director executiv al Asociatiei Energiei Eoliene din Romania. Astfel ca, de la momentul initierii proiectului, pot trece chiar si trei ani pana cand turbina este ridicata. Dupa invazia de proiecte eoliene terestre in Romania, incep sa apara si primii investitori in producerea de energie din vant pe Marea Neagra (offshore).
Cea mai grea problema este insa legata de costurile foarte ridicate de instalare a turbinelor pe mare, cu 50% mai mari fata de o eoliana pe uscat, iar legislatia romaneasca nu incurajeaza in mod special aceste investitii. Chiar si asa, exista cativa dezvoltatori care au inceput sa faca studii pe
litoralul romanesc al Marii Negre si cauta deja furnizori de echipamente.
Investitorii au la dispozitie doua solutii in acest sens: fie instaleaza turbina in apropierea malului si o fixeaza de fundul marii, fie apeleaza la turbinele flotante, care pot fi amplasate in larg, unde vantul este mult mai generos. Astfel de tehnologii sunt in testare in prezent la nivel mondial, iar Siemens, liderul in eoliene offshore, promite ca va aduce pe piata turbinele flotante pana la finele anului.
Ce urmeaza?
Dupa boomul din sectorul eolienelor, care a lasat intr-un con de umbra celelalte surse regenerabile, expertii se asteapta ca si alte sectoare sa inregistreze cresteri. In primul rand, resursa solara, care, chiar daca nu este suficienta pentru a produce electricitate la scara industriala, poate oferi solutii extrem de atractive pentru asigurarea caldurii si a apei calde. Iar cele sase certificate verzi acordate prin noua lege investitorilor din acest domeniu pot fi un impuls consistent. Totodata, biogazul are un potential deosebit pentru Romania, in corelare cu dezvoltarea agriculturii, la fel si utilizarea biomasei.
Pentru Romania, expansiunea sectorului regenerabilelor aduce investitii considerabile pe timp de criza, la fel si locuri de munca. De exemplu, pe santierul de la Fantanele al CEZ lucreaza circa 500 de oameni, majoritatea localnici. Totodata, in ceea ce priveste reducerea poluarii, turbinele eoliene cu emisii zero vor inlocui in urmatorii ani capacitati vechi din termocentrale, care si-au depasit atat durata de viata, cat si termenele de aliniere la normele europene de mediu.
Posibile dezechilibre in sistemul energetic
La capitolul dezavantaje, productia neliniara din surse regenerabile poate crea serioase probleme sistemului energetic national daca functionarea acestuia se va baza din ce in ce mai mult pe capriciile naturii.
Astfel ca institutiile din domeniu, in special operatorul de sistem Transelectrica, vor avea misiunea grea si importanta de a echilibra sistemul, pentru ca energia produsa noaptea sa poata fi utilizata, iar consumul maredin timpul zilei sa poata fi alimentat.
Lipsa unei strategii tehnice in acest sens ar crea serioase probleme reactoarelor nucleare, care pot fi pornite si oprite foarte greu, mai ales ca Romania isi va adauga inca doua astfel de reactoare pana in 2018. Vitala la acest capitol ramane construirea unei hidrocentrale cu acumulare prin pompaj, care sa consume energie in timpul noptii pentru a urca apa in lacul de acumulare, resursa care va asigura productia de energie din timpul zilei. Romania are in plan o astfel de hidrocentrala la Tarnita, judetul Cluj, cu o capacitate de 1.000 MW. De asemenea, Transelectrica urmareste infiintarea unui dispecer de vant, care sa prognozeze mult mai clar resursa eoliana.
