Numărul firmelor care colectează deșeuri reciclabile s-a diminuat în acest an, iar o parte dintre ele, mai ales cele de dimensiuni mici, au intrat în faliment și au dispărut de pe piață, a spus Simona Vaida, Public Affairs Manager de la Asociația Recolamp, în cadrul conferinței Green Report Circular 4R Economy.
„Infrastructura creată de Recolamp există și se extinde. Este adevărat că în momentul de față avem probleme legate de noul sistem. Practic, suntem victime colaterale ale noului sistem pentru că noi funcționăm tot în baza colaborării cu colectorii, care aveau ca obiectiv colectarea deșeurilor provenite din ambalaje și desigur că a scăzut numărul lor. Au fost și firme mai mici care s-au închis și cu care lucram foarte bine. Iar ceilalți, din ce ne-au povestit, față de aceeași perioadă a anului trecut, cantitatea le-a scăzut la jumătate. Trebuie să se gândească ce vor face pe viitor”, a spus Simona Vaida.
Vaida a explicat că asociația pe care o reprezintă se confruntă cu problema lipsei colectorului în anumite zone din țară pentru becuri și corpuri de iluminat. Acestea sunt deșeuri negative în sensul că Asociația Recolamp trebuie să plătească pentru a le colecta și a le recicla.
„Trebuie să vedem ce vom face pe viitor. Colaborăm și cu firmele de salubritate, dar foarte puține sunt pregătite pentru colectarea separată cel puțin în cazul acestui tip de deșeu. Noi sperăm că cineva de la autorități va vedea că suntem într-un an de criză și nu ne vom atinge ținta pe niciun tip de deșeuri. Din ce văd, anul acesta ca și anul viitor sunt alte priorități, cel puțin la nivel de autorități locale”, a mai explicat reprezentanta Recolamp.
Recolamp este o organizaţie non-profit înfiinţată în septembrie 2007, ce are ca membri fondatori companiile: General Electric Hungary Kft., Ledvance GMBH şi Philips Lighting România.
Misiunea organizaţiei constă în preluarea de la producători a responsabilităţii privind gestionarea deşeurilor de echipamente de iluminat, respectiv colectarea şi reciclarea lor, în condiţii de siguranţă pentru mediu şi sănătatea populaţiei.
Până în prezent, în cei 11 ani de activitate, Recolamp a colectat și reciclat peste 3.650 de tone de deșeuri din lămpi și corpuri de iluminat.