Pesionarii (84%) și familiile moderne (76%) selectează deșeurile în cea mai mare măsură, în timp ce milenialii (61%) rămân codași la reciclare, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare de piață Reveal Marketing Research.
„Procentul ridicat al pensionarilor care arată o grijă mai mare față de mediu se poate explica prin tendința lor de a reutiliza materialele folosite, tocmai pentru a evita risipa. Aceștia sunt mult mai preocupați de conservarea resurselor și pun accent pe consumul cumpătat. Pe de o parte, acest comportament poate fi corelat cu veniturile reduse, iar pe de altă parte, obișnuința de a păstra și a refolosi obiectele este o altă explicație pentru care pensionarii arată această grijă pentru colectarea selectivă”, spune Marius Luican, CEO Reveal Marketing Research.
Românii se arată dornici să recicleze (74%), după cum arată un studiu derulat recent de către Reveal Marketing Research. Multora le lipsesc, însă, mijloace adecvate pentru a face asta (35%). Pretențiile românilor din partea brandurilor încep și ele să crească, 43% nu se mulțumesc doar cu promisiuni și încurajări și își schimbă alegerea la nivel de produs, preferându-le pe cele din materiale reciclate.
Absența centrelor de depozitare sau a spațiilor speciale din apropierea locuinței reprezintă cel mai mare obstacol ce îi împiedică pe români să colecteze selectiv deșeurile (24%).
Brandurile: motor al educării eco-friendly
Tinerii profesioniști (88%) sunt de părere că brandurile au un rol important în educarea și încurajarea populației în direcția colectării selective. Atunci când vine vorba despre decizia de cumpărare, brandurile care utilizează materiale reciclate au un avantaj.
Abordarea eco-friendly a unui brand cântărește drept factor de decizie în achiziție pentru respondenți, 43% dintre aceștia fiind influențați în mare și în foarte mare măsură de comportamentul responsabil și sustenabil al companiilor de pe piață.
Cum pot românii recicla deșeurile
Principala modalitate de colectare selectivă a românilor o reprezintă recipientele special amenajate oferite de primărie, peste jumătate dintre respondenți optând pentru această opțiune.
Seniorii pensionari (65%) apelează la aceste recipiente. Se observă importanța spațiilor puse la dispoziție în interiorul centrelor comerciale (hypermarket, supermarket, magazine, mall), deoarece aproximativ o treime dintre respondenti preferă să selecteze deșeurile aici, mai ales milenialii (38%).
În schimb, cea mai puțin utilizată metodă de către respondenți este colectarea în saci negri de la REBU, colectarea fiind inclusa în prețul de achiziție (10%).
Respondenții au spus că cea mai mare barieră (24%) care îi împiedică în a recila este lispa unui spațiu destinat special în proximitatea locuinței. Printre alte obstacole se numără distanța față de centrele de colectare – 12% dintre respondenți nu locuiesc în proximitate.
- Milenialii nu reciclează – 21%.
- Doar 4% dintre români consideră că reciclarea e un proces anevoios.
- Doar 1% dintre români nu cred în beneficiul reciclării.
Soluții pentru reciclare
Punerea la dispoziție în mod gratuit de către autorități a unor saci speciali și posibilitatea de a-i transporta la locul de colectare a deșeurilor ar încuraja românii să aibă un comportament mai responsabil.
Seniorii pensionari (74%) ar fi cei mai motivați să recicleze daca ar avea aceasta posibilitate. Penalitățile ridicate nu ar influența într-o mare măsură decizia de a colecta selectiv, astfel încât doar 8% dintre respondenti ar fi motivați de existența lor.
În urma studiului derulat de Reveal Marketing Research, rezultatele arată deschiderea romanilor de a colecta selectiv într-o mai mare măsură în condițiile unui ajutor semnificativ din partea autorităților locale sau a unor facilitați gratuite care să ușureze procesul selectării deșeurilor.
Citește și: