Uniunea Europeană vrea să stabilească reguli clare pentru a calcula conținutul de plastic reciclat din sticlele de unică folosință. În loc să reducă poluarea și să întărească economia circulară, însă, noile norme riscă să creeze portițe pentru greenwashing și să favorizeze plasticul virgin, avertizează Zero Waste Europe.
O decizie-cheie pentru viitorul reciclării
Comisia Europeană a lansat în iulie o consultare privind modul în care statele membre și companiile vor calcula și raporta conținutul de plastic reciclat în sticlele de unică folosință pentru băuturi.
Deși pare un pas tehnic, decizia va crea un precedent pentru toate industriile unde reciclarea va fi obligatorie – de la ambalaje, la textile și automobile.
Zero Waste Europe (ZWE) atrage atenția, în răspunsul său publicat în august 2025, că metodologia propusă „poate compromite obiectivele de reducere a poluării cu plastic și dezvoltarea unei economii circulare autentice”.
Miza unei decizii aparent tehnice
La prima vedere, discuția despre cum ar trebui calculat conținutul de plastic reciclat din sticlele de unică folosință pare o chestiune birocratică. În realitate, această decizie a Comisiei Europene – aflată acum în consultare – va influența nu doar industria băuturilor, ci și toate sectoarele unde reciclarea va deveni obligatorie: ambalaje, textile, automobile.
„Este esențial ca regulile să fie clare și corecte încă de la început. Dacă adoptăm metodologii opace și confuze, riscăm să compromitem însăși ideea de economie circulară”,
avertizează Zero Waste Europe (ZWE) în răspunsul său din august 2025.
Mass balance – reciclare contabilă, nu reală
Cea mai controversată parte a propunerii europene este introducerea sistemului de mass balance. Simplificat, acesta permite companiilor să amestece plastic reciclat cu plastic virgin și apoi să „împartă” procentele de reciclare pe produse finale, chiar dacă, fizic, nu toate acele produse conțin plastic reciclat.
De exemplu, dacă o fabrică produce 100 de sticle și folosește 5% plastic reciclat la nivel de materie primă, toate sticlele ar putea fi etichetate ca având „5% conținut reciclat” – deși, în realitate, unele ar fi 100% din plastic virgin.
Pentru ZWE, acest mecanism riscă să creeze „reciclare pe hârtie”, nu în realitate:
„Este o portiță care transformă obligațiile legale în exerciții de contabilitate creativă și deschide calea către greenwashing.”
Piroliza și reciclarea chimică – promisiuni și riscuri
Un alt punct sensibil este recunoașterea „reciclării chimice” – o etichetă sub care se ascund procese diverse, de la depolimerizare până la piroliză. Aceasta din urmă presupune încălzirea plasticului la temperaturi foarte mari, pentru a-l descompune în uleiuri ce pot fi folosite ulterior în industria chimică.
Comisia Europeană susține că aceste tehnologii pot procesa plasticul care nu poate fi reciclat mecanic și pot produce materiale de calitate înaltă.
Dar ZWE atrage atenția că realitatea este mult mai complicată:
- procesul poate genera substanțe toxice (precum hidrocarburi aromatice policiclice);
- necesită tratamente suplimentare costisitoare și consumatoare de energie;
- în practică, uleiul de piroliză trebuie adesea diluat cu petrol virgin, ceea ce reduce semnificativ procentul real de plastic reciclat.
Un studiu citat de organizație estimează că, în cel mai bun caz, doar 0,03% din plasticul rezultat ar putea fi considerat cu adevărat reciclat.
Plastic post-consum vs. resturi industriale
Un alt pericol identificat de ZWE este includerea deșeurilor pre-consum (resturi de producție, rebuturi din fabrici) în calculele de reciclare. Spre deosebire de deșeurile post-consum – adică cele care ajung în mâinile consumatorilor și apoi în fluxurile de colectare – aceste resturi industriale sunt deja gestionate și reutilizate pe scară largă.
„Dacă includem și resturile industriale, riscăm să cosmetizăm statisticile și să pierdem din vedere adevărata problemă: plasticul care ajunge în natură și în oceane”, avertizează organizația.
Greenwashing-ul, pericol sistemic
Regulile prea tehnice și greu de verificat creează teren fertil pentru greenwashing.
ZWE amintește cazuri în care companii de modă au fost sancționate pentru afirmații false despre haine „din plastic reciclat”.
În SUA, chiar și Agenția de Protecție a Mediului a avertizat că publicitatea bazată pe sisteme de masă echivalentă poate fi „înșelătoare”.
„Dacă acceptăm aceste metode opace, riscăm ca etichetele cu ‘conținut reciclat’ să fie doar marketing gol, fără substanță”, subliniază organizația.
Costuri mari, sancțiuni mici
Un alt paradox: în timp ce regulile cresc povara administrativă pentru companii și autorități, sancțiunile pentru nerespectare sunt inexistente sau neclare. În lipsa unor penalități serioase, companiile vor continua să prefere plasticul virgin, care este mai ieftin decât PET-ul reciclat.
În martie 2025, diferența de preț era de aproape 600 de euro pe tonă – un decalaj care descurajează reciclarea.
Ce cere societatea civilă
Pentru a corecta derapajele, Zero Waste Europe propune:
- excluderea completă a deșeurilor pre-consum din calcule;
- alinierea definițiilor între directive și regulamente printr-o „clauză de oglindire”;
- prioritizarea reciclării mecanice, mai sigură și mai eficientă energetic, în fața reciclării chimice;
- sancțiuni clare și descurajante pentru utilizarea plasticului virgin.
Mai mult decât plastic: o chestiune de încredere
În final, disputa nu este doar despre sticle și procente, ci despre credibilitatea întregii politici europene de economie circulară.
Dacă cetățenii percep reciclarea ca pe un joc de culise și etichetele ca pe simple artificii de PR, încrederea se prăbușește.
„Europa are nevoie nu doar de un Green Deal, ci și de un Health Deal și un Fair Deal. Reglementările trebuie să protejeze oamenii și mediul, nu să creeze noi oportunități de marketing pentru plasticul virgin mascat drept reciclat”, conchide ZWE.
