Ralph, iguana Hewlett-Packard, ”amenință speciile indigene din Australia”

Imagine din campania HP din Australia

Hewlett-Packard (HP) este criticată de către Consiliul pentru specii invazive că folosește în campania sa publicitară, din Australia, o iguană verde, animal considerat o amenințare pentru speciile indigene de pe acest continent, scrie The Guardian.

Sloganul campaniei de marketing a HP, din Australia, este ”Ajută-ne să-l găsim pe Ralph, iguana!” și-i îndeamnă pe oamenii care privesc fotografiile să ghicească locul în care sunt ascunse diverse produse ale companiei de IT. Ralph a fost fotografiat până acum pe o plajă din Broome, alături de cămile, într-o podgorie din Australia de Sud și chiar în fața primăriei din Sydney.

Nu intenționăm să creăm o cerere în creștere, pentru această specie, pe piața neagră. Iguanele verzi pot ajunge și la 2 metri lungime și pot constitui un risc major, dacă oamenii le cumpără și, apoi, le eliberează necontrolat în natură, iar HP trebuie să conțtientizeze că deținerea iguanelor este ilegală în Australia și că acestea constituie o amenințare pentru speciile indigene”, a declarat Andrew Cox, directorul executiv al Consiliului pentru specii invazive.

Iguanele sunt procurate de cele mai multe ori de pe piața neagră, deținerea lor ca animale de companie fiind interzisă, în Australia, prin lege. Iguanele verzi pot ajunge la o greutate de 9 kilograme și, potrivit unei analize a guvernului din Queensland, ”constituie o amenințare majoră pentru speciile indigene”.

Consiliul a trimis deja companiei o solicitare cu privire suspendarea campaniei care îl are ca vedetă pe Ralph, iguana verde, însă un purtător de cuvânt al HP a anunțat că Ralph va continua să apară și în alte locuri din Australia.

spot_img

Ultimele știri