Conflictul dintre Sebastian Burduja, ministrul mediului, și ONG-uri continuă cu suișuri și coborâșuri de ambele părți. București ar putea lua în considerare modele europene pentru a se adapta la schimbările climatice. Am aflat cine primește ajutor la plata energiei de la 1 iulie. Un acord de mediu important pentru infrastructura rutieră a fost declarat ilegal și o nouă inovație privind CO2 eliberat în atmosferă a fost descoperită.
1. Romgaz a renunțat la procesul împotriva Greenpeace. Procesul era intentat prin Romgaz Black Sea Limited Nassau (Bahamas) Sucursala București, filiala companiei de stat care este implicată în proiectul Neptun Deep. Greenpeace susține că decizia de dare în judecată a venit doar pentru a intimida asociația, susține Buletin de București.
2. Încă o dezbatere online între Sebastian Burduja, ministrul Energiei, și ONG-uri. Declic anunțase miercuri că Tribunalul Cluj a admis cererea de demolare a barajului Surduc de pe râul Bâsca Mare. Ulterior, în această dimineața, ministrul Burduja a publicat pe pagina de Facebook că declarația Declic este o știre falsă, iar dosarul ar fi fost respins, susține Digi24Economic.
3. București a avut la acest început de săptămână precipitații care a inundat orașul. O soluție pentru a evita un astfel de dezastru în viitor vine de la nivel european. Răspunsul este planificarea urbană în concordanță cu impactul schimbărilor climatice. Un nou articol G4Media prezintă aceste concepte.
4. Din 1 iulie, o parte dintre consumatori vor primi sprijin pentru facturile la energie. Ministerul Energiei a publicat miercuri seară proiectul privind o nouă schemă de ajutor pentru consumatorii vulnerabili, odată cu eliminarea plafonării la facturile de energie de la 1 iulie. Vor putea beneficia de sprijin, printre altele: persoană singură cu un venit net lunar de max. 2.574 lei; familiile cu maxim 1784 lei venit/membru. Toate categoriile de spijin pot fi citite de Digi24Economic.
5. Asociația Parcul Văcărești a venit cu o serie de propuneri pentru prevenirea inundațiilor în Parcul Lumea Copiilor. Aceștia au transmis primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, o scrisoare cu aceste propuneri. Printre recomandări se numără: grădini de ploaie, activități educative pentru informarea populației, iaz pentru colectarea apei și pajiști urbane, conform Agerpres.
6. Fundația Conservation Carpathia a fost ținta unui fake news propagat în media românească. Conform știrilor false, fundația ar fi fost de vină pentru dezastrul de la Praid. În postarea de pe Facebook, aceștia punctează că „activitatea Fundației Conservation Carpathia este în zona Munților Făgăraș, respectiv în județele Argeș, Brașov, Sibiu.” G4Media a dezvoltat mai mult subiectul.
7. O parte din Autostrada Moldovei este blocată pentru că acordul de mediu a expirat. Acordul de mediu pentru tronsonul Bacău-Pașcani al A7 a fost declarat ilegal în instanță, a anunțat în această dimineață Digi24. Decizia nu este, însă, definitivă.
8. Irlanda inovează în ceea ce privește tehnologiile de mediu. Tehnologia își propune să localizeze mai ușor turbăriile, care conțin cantități semnificative de CO2. Tehnica de cartografiere pe care specialiștii au dezvoltat-o se bazează pe măsurarea radiaţiei gamma efectuate cu un senzor radiometric. Măsurarea se face de la bordul unui avion care survolează de zece ani Irlanda, conform G4Media.