Lupta fata de invazia plasticului: punga biodegradabila care se dizolva in apa

O companie din Bali a ales să nu mai piardă timp prețios încercând să schimbe comportamentul oamenilor de a cumpăra produse din plastic. A inventat produse complet biodegradabile, printre care pungile din amidon și rășini naturale, care se dizolvă în apă rece, apă caldă sau prin ardere.

Lupta față de invazia plasticului: punga biodegradabilă care se dizolvă în apă

Peisajul din Bali, Indonezia, cu plaje întinse și ape turcoaz, este de multe ori tulburat de existența gunoaielor care provin fie de la viața comercială pe care a adoptat-o insula, fie sunt aduse de curenții oceanici.

Ecologiștii vorbesc despre nevoia de a ne schimba comportamentul, de a încuraja refolosirea și de a recicla gunoiul. Însă compania Avani, din Bali, consideră că pierdem timp diferit încercând să convingem oamenii să acționeze diferit, așa că ei au găsit o soluție prin care să livreze un produs care să nu necesite schimbarea unui comportament.

Avani a scos pe piață o linie de produse biodegradabile, printre care caserole, tacâmuri, paie, căni de cafea, pungi pentru cumpărături și pelerine de ploaie.

Lupta față de invazia plasticului: punga biodegradabilă care se dizolvă în apă

Ținând cont de faptul că într-un minut sunt folosite peste un milion de pungi de plastic la nivel mondial și că durează sute de ani să se descompună, cea mai interesantă invenție a companiei din Bali o reprezintă pungile. Acestea sunt obținute din amidon de cassava, o legumă din America de Sud, și alte rășini naturale, fără adaosuri de produse petroliere.

Lupta față de invazia plasticului: punga biodegradabilă care se dizolvă în apă

În funcție de condițiile solului, se biodegradează complet în 3 – 6 luni, și se transformă în mod natural în dioxid de carbon și biomasă, fără reziduuri toxice. Partea și mai interesantă este că procesul de degradare poate fi grăbit prin dizolvarea în apă caldă (video-ul de mai jos arată un experiment cu apă la temperatura de 80 de grade Celsius), în apă rece sau ardere (rezultă o cantitate foarte mică de cenușă).

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=wxbA4D2f9qY]

Pungile sunt sigure pentru consumul de către insecte și animale, atât terestre, cât și marine. S-ar părea că sunt și gustoase, după cum se vede într-un video realizat de companie.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=iBe54I3Pajc]

Când sunt dizolvate în apă, Avani susține că pungile sunt chiar sigure pentru a fi băute de oameni.

O astfel de pungă costă cu doi, trei cenți mai mult decât o pungă obișnuită, ceea ce înseamnă că prețul este dublu. Însă co-fondatorul Kevin Kumala crede că acesta este un preț mic de plătit: „Ce înseamnă doi cenți în plus când știi că poți să ajuți la reducerea deșeurilor de plastic care în prezent ne ocupă planeta?”.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=Ww_IGmKnerI]

spot_img

Ultimele știri