Poliția și Jandarmeria română au blocat un protest pașnic inedit al activiștilor de mediu de la Agent Green. Protestul a avut loc la Timișoara, unde mai mulți experți UE în domeniul schimbărilor climatice participă la un eveniment organizat sub Președinția UE, în cadrul general al implementării Acordului de la Paris.
Activiștii de la ONG-ul de mediu Agent Green au organizat o acțiune prin care doreau să atragă atenția asupra problemei defrișărilor ilegale din România. Doi activiști au îmbrăcat un tricou dublu pe care apărea o fotografie care ilustrează o pădure seculară defrișată și mesajul „Welcome to Romania”.
Deși cei doi activiști nu au deranjat pe nimeni, Poliția și Jandarmeria au intervenit imediat și i-au dus pe protestatari departe de ochii experților UE.
„Nu e frumos ce faceți, ce-o să zică străinii de țara noastră? Ne faceți țara de râs”, le-a spus activiștilor Carmelia Dragomir Bălănică, vicepreședintele Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, relatează Agent Green într-un comunicat de presă.
„Reacția Poliției, Jandarmeriei și a oficialului Guvernului României este patetică și comunistă. Ne întărește opinia că Statul este dușmanul numărul 1 al naturii”, a reacționat Gabriel Păun, președintele Agent Green.
Activiștii i-au informat pe participanții la întâlnirea tehnică că în România pădurile seculare sunt tratate cu dispreț de Guvern și că acestea dispar cu o viteză fără precedent.
„Atragem atenția experților EGA care coordonează statele membre UE că exploatarea pădurilor seculare afectează atât biodiversitatea, cât și clima. Pădurile seculare joacă un rol esențial în combaterea schimbărilor climatice. Absorb gazele cu efect de seră și le stochează permanent sub formă de carbon. Doar 8% din pădurile României mai sunt seculare, adică mai bătrâne de 120 de ani. La nivel de UE, chiar mai puțin. Pădurile seculare trebuie protejate de urgență printr-un moratoriu.” a adăugat Gabriel Paun, președintele Agent Green.
Evenimentul se desfășoară în perioada 30-31 ianuarie sub Președinția UE în cadrul general al implementării Acordului Climatic de la Paris și este găzduit de Consiliul Județean Timiș.
”Deocamdată, România își taie pădurile seculare deliberat și planificat. O face cu viteză amețitoare care o depășește cu mult pe cea a protejări lor prin includerea în catalogul national al pădurilor virgine. Se taie chiar și pădurile seculare din parcurile naționale, rezervațiile naturale și siturile Natura 2000. Se știe precis unde sunt cele 8% de păduri seculare, deci cu puțină voință Guvernul României poate institui un moratoriu la tăierea acestor păduri.”, a adăugat Paun.