Peste 20.000 de tulceni din 29 de localitati vor beneficia pana in 2012 de apa potabila, in urma unor proiecte incepute deja cu sprijinul financiar al Consiliului Judetean (CJ). Conform informatiilor furnizate de purtatorul de cuvant al CJ, Paula Giurea, in prezent sunt in diferite stadii de executie 14 retele noi de alimentare cu apa potabila care vor deservi 10.344 de persoane.
"De asemenea, se lucreaza la reabilitarea, extinderea sau modernizarea retelei de alimentare cu apa din cinci localitati care deservesc 9.932 de persoane, lucrarile urmand sa se finalizeze pana in 2011. Exista totodata in diferite stadii de studiu de fezabilitate sau de proiecte tehnice proiecte pentru alimentarile cu apa pentru inca 10 localitati care deservesc 5.601 persoane", a mentionat purtatorul de cuvant al CJ, Paula Giurea.
Reprezentantul CJ a amintit faptul ca anul trecut s-a realizat pentru prima oara o centralizare a nevoilor investitionale din judet, aceasta relevand ca 82 din cele 134 de localitati tulcene detin sisteme de alimentare cu apa in diferite stadii de uzura. ‘Pentru mandatul 2008-2012, s-a dispus intocmirea bugetului CJ in functie de necesarul investitiilor in infrastructura rutiera si edilitara, alimentare cu apa potabila, energie electrica si canalizare, iar anul 2009 inregistreaza o premiera la nivelul institutiei din punctul de vedere al investitiilor in infrastructura.
Proiectele avansate in acest an se preconizeaza sa absoarba 86,44 milioane de lei, adica peste 20 milioane de euro, suma provenind in principal din fonduri proprii, din fonduri de la Ministerul Dezvoltarii Regionale, Ministerul Administratiei si Internelor si Ministerul Turismului’, a mai spus Paula Giurea. Potrivit sursei, CJ doreste finalizarea tuturor proiectelor demarate in acest an pana in iunie 2012.