Programul „Prima mașină”, lansat în această săptămână de Ministerul Economiei, ar putea avea o oare care influență asupra programului „Rabla”, lansat de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice. Potrivit ministrului Mediului, Attila Korodi, în timp ce programul „Rabla” urmărește îmbunătățirea calității aerului, programul „Prima mașină” are ca obiectiv declarat sprijinirea, în mod special, a producătorilor de automobile din România.
Noi nu suntem implicați în acest program. Este un program al Ministerului Economiei. Sigur poate influența programul Rabla, însă noi trebuie sa vedem foarte clar ce se întâmplă cu calitatea aerului în marile orașe, iar programele noastre merg în această direcție”, a spus ministrul Mediului.
„Rabla” va fi modificată în 2015
Acesta a adăugat că programul „Rabla” merge bine în acest moment, pentru că procedurile birocratice s-au simplificat, iar atât persoanele fizice, cât și companiile au putut să urmărească permanent stadiul voucherelor rămase. În acest moment există mai puțin de 700 de tichete disponibile.
Nu o să avem probleme de închidere a programului. Va fi unul dintre puținii ani în care se vor epuiza toate tichetele alocate. Pentru 2015, sunt convins că vor fi modificări în Programul Rabla, dar este prematur să vorbim despre acestea. Știți că există un dialog în care Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile ar fi fericită ca programul să nu mai meargă înainte, dar din punctul nostru de vedere suntem permanent interesați ca mașinile vechi, care înseamnă probleme de poluare, să fie scoase din uz. De aceea, noi vrem să gândim un proiect care să aibă anumite modificări și să demonstrez că nu numai ce spun producătorii contează, ci și modul în care arată strada în România, în care avem foarte multe mașini care poluează”, a explicat Korodi.
Garanții de stat pentru achiziționarea de automobile noi
Luni, 6 octombrie, ministrul Economiei, Constantin Niță, alături de primul ministru, Victor Ponta, a anunțat lansarea unui nou program guvernamental – „Prima mașină”.
Acest program are trei obiective strategice: sprijinirea achiziției unei mașini noi pentru tineri printr-un credit bancar cu garanții de stat, stimularea achiziției de automobile noi, nepoluante, precum și stimularea producției interne de automobile”, a afirmat Niță.
Creditul maxim care poate fi accesat prin acest program este de 50.000 de lei, plus TVA, la care se adaugă valoarea poliței CASCO pentru primul an. Pentru un astfel de credit, rata medie ar fi de 150 de euro pe lună, arată calculele inițiatorilor.
Potrivit ministrului Niță, vor avea prioritate în obținerea creditului tinerii cu vârsta între 18 și 35 de ani, dar a subliniat că și cei peste aceasta vârstă pot beneficia de acest program.
Garanțiile de stat vor reprezenta 50% din valoarea creditului, iar diferența de colateral va fi reprezentată de autoturismul achiziționat. Avansul minim va fi între 5% și 10%, iar costul total va fi ROBOR la trei luni plus 3%. Durata maximă a creditului va fi de 84 de luni, iar mașina nouă poate fi atât din producția internă, cât și din import”, a explicat Niță.