Carrefour România colaborează de 13 ani cu peste 1.500 de furnizori de produse tradiționale și bio, prin dezvoltarea de proiecte specifice, în scopul de a oferi acces consumatorilor la produsele românești, potrivit unui comunicat al lanțului de hipermarketuri.
Colaborarea are ca rezultat dezvoltarea economiei românești prin scurtarea distanței de transport a materiilor prime, a produselor finale, care se traduce printr-o amprentă mai mică asupra mediului și printr-un cost mai mic pentru consumatorul final, cât și prin generarea de noi locuri de muncă și consolidarea afacerilor locale.
De 13 ani susținem consumul de produse românești, dezvoltând aceste parteneriate foarte dragi nouă, care ne-au adus satisfacții pe măsura efortului pe care l-am depus ca ele să devină realitate. În colaborarea cu furnizorii români, am căutat să găsim întotdeauna avantajele ambelor părți, chiar dacă munca din spate este una dificilă. Pe de-o parte, ne dorim să ajutăm economia românească, venind în sprijinul producătorilor cu soluții care să le permită dezvoltarea afacerii și reducerea costurilor. Pe de altă parte, prioritatea noastră este să satisfacem nevoile clienților noștri prin produse proaspete, de calitate superioară”, a declarat Andreea Mihai, Director Marketing al Carrefour România.
Dintre cei aproximativ 1.500 de colaboratori locali, mulți contribuie la dezvoltarea produselor Marcă Proprie Carrefour în România.
Mărcile Proprii Carrefour ar fi mai ușor de importat, așa cum procedează majoritatea retailerilor, însă noi am ales calea cea grea – dezvoltarea, pe parcursul a luni întregi, în conformitate cu caietul de sarcini, a unor produse românești, realizate de către români pentru români”, a explicat Andreea Mihai.
Filiera Calității Carrefour pentru carne de porc, cartofi și morcovi este o altă inițiativă dezvoltată de Carrefour pentru a susține producția românească.
Produsele distribuite sub acest brand sunt obținute prin activități responsabile, care asigură protecția solului și a mediului, acestea fiind 100% provenite din agricultura locală. Calitatea produselor este garantată prin monitorizarea atentă a întregului proces de creștere a animalelor și legumelor”, potrivit reprezentanților Carrefour.
Cea mai nouă acțiune dezvoltată de Carrefour România este parteneriatul cu Asociația Bio România care a permis accesul consumatorilor, începând cu luna iulie 2013, la produsele membrilor asociației.
Produsele sunt procesate chiar în satele României, din fructe și legume, miere și verdețuri crescute în mod tradițional, respectând totodată reglementările europene privind calitatea produselor bio. Produsele Bio România sunt disponibile în toate hipermarketurile Carrefour din țară”, susțin reprezentanții Carrefour.