Problema plasticului din oceane, mult mai mare decât se credea

O echipă de oameni de știință și voluntari au fost într-o expediție, în cadrul proiectului Ocean Cleanup inițiat de Boyan Slat. Aceștia au măsurat și au pus pe hartă valurile de gunoaie de plastic din apele Pacificului, către coasta de Vest. Echipa s-a concentrat pe o zonă cunoscută sub numele de The Great Pacific Garbage Patch, care se întinde pe o suprafață de aproximativ de două ori mai mare decât statul Texas, potrivit Inhabitat.com. Echipa a raportat faptul că problema deșeurilor de plastic e mult mai mare decât se estimase anterior.

Ocean-Cleanp-Array-Boyan-Slat

Boyan Slat e olandezul în vârstă de 21 de ani, care conduce proiectul Ocean Cleanup și a sponsorizat expediția. Slat a declarat că proiectul va colecta mai multe date decât toate cele adunate în ultimii 40 de ani, ajutând cercetătorii să estimeze mai bine cantitatea de deșeuri de plastic care plutește de fapt pe suprafața Oceanului Pacific.

Membrii echipei au folosit sistemul GPS și o aplicație de smartphone, ca să caute și să documenteze plasticul găsit. Mostrele vor fi expediate în Olanda, unde vor fi catalogate, astfel încât Slat să poată plănui curățirea oceanului.

Expediția este încă în curs de desfășurare, urmând să se încheie, probabil, la mijlocul lunii septembrie. Slat spune că procesul de curățare a oceanului va începe în 2020.

Sursă foto: Ocean Cleanup

Mai citește și:

Un tânăr de 20 de ani a construit un sistem care va curăța oceanele lumii de gunoaie

 

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri