Plantarea primelor perdele forestiere de-a lungul autostrazilor ar putea avea loc in primavara anului viitor, a declarat, marti, ministrul delegat pentru Ape, Paduri si Piscicultura, Lucia Varga, la prima actiune de impadurire organizata in cadrul „Lunii Plantarii Arborilor”, scrie money.ro, care citeaza Agerpres.
Sper ca in primavara anului viitor sa ne intalnim de-a lungul unei cai de acces si sa plantam primele perdele forestiere. Cred ca acesta este un termen realist pentru ca, in primul rand, trebuie sa expropriem terenurile, sa aprobam proiectele si sa facem licitatiile„, a spus Varga.
Ministrul delegat pentru Ape, Paduri si Piscicultura a adaugat ca in urma discutiilor cu ministrul Transporturilor toate exproprierile care se vor face pentru autostrazi sau drumuri noi pe cauza de utilitate publica vor fi efectuate in mod direct si pentru perdele forestiere.
Avem o preocupare si pentru perdele forestiere de-a lungul cailor de acces, unde, mai ales iarna, viscolirile sunt prezente si pun probleme drumurilor si circulatiei. In masura in care putem sa facem aceste exproprieri pe actuala legislatie si in masura in care promovam noua legislatie, care va face mai accesibila exproprierea, vom pune in practica proiectele pe care le avem. Avem sume in buget pentru impaduriri si pe baza prioritatilor pe care le avem, putem sa le directionam catre perdele forestiere. In urma discutiilor avute cu ministrul Transporturilor toate exproprierile care se vor face pentru autostrazi sau drumuri noi pe cauza de utilitate publica vor fi facute in mod direct si pentru perdele forestiere„, a subliniat Lucia Varga.
Potrivit sursei citate, plantarea perdelelor forestiere se va face in special in zona de sud si de campie unde a inceput fenomenul de desertificare.
Proiectele prioritare de perdele forestiere vor fi in zona de sud, in zona de campie, unde a inceput fenomenul de desertificare si unde exista astfel de zone. Ne vom focaliza si de-a lungul Dunarii, unde se preteaza, pentru a impiedica ritmul desertificarii„, a adaugat ministrul Lucia Varga.