Primăria Capitalei va derula propriul program municipal de reabilitare termică a blocurilor

Consiliul General al Municipiului București a aprobat în ședința de miercuri, 28 martie, proiectul de hotărâre care prevede ca Primăria Capitalei să demareze, începand din acest an un program propriu, multianual, privind creșterea performanțelor energetice ale blocurilor din București.
Primăria Capitalei va derula propriul program municipal de reabilitare termică a blocurilor
S-au înregistrat diferențe mari între ​sectoare la acest capitol​, diferențe care au la bază cauze obiective, în special de ordin bugetar. Primăria Generală dorește să compenseze aceste neajunsuri, pentru a asigura cetățenilor tratament egal, indiferent în ce sector locuiesc. Într-o primă etapă am inclus în program 552 de blocuri din sectoarele 3, 4 și 6, dar așteptăm în continuare proiecte și de la celelalte sectoare. Prin urmare, programul este deschis tuturor asociațiilor de proprietari care solicită să fie incluse și care îndeplinesc criteriile tehnice, acestea fiind similare cu cele din programele derulate de primăriile de sector”, a declarat Gabriela Firea, primarul general.
Potrivit schemei de finanțare, municipalitatea va asigura 80% din fondurile necesare din bugetul propriu sau din alte surse atrase, în timp ce în sarcina asociațiilor de proprietari rămâne restul de 20%.
Până acum, în urma discuțiilor preliminare cu primarii de sector, un număr de 552 de blocuri vor fi incluse în acest program: 200 – sectorul 3, 152 – sectorul 4, 200 – sectorul 6.
Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 40 de voturi pentru și 10 abțineri (USR​).
spot_img

Ultimele știri