Primăria București vrea să realizeze peste 150 km de piste de biciclete

Masterplanul Velo este aproape finalizat. Acesta are ca scop dezvoltarea coerentă a rețelei de infrastructură pentru biciclete pentru ca acestea să devină o alternativă viabilă de transport în următorii 10 ani.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, anunță că a participat la cea de-a doua consultare publică privind elaborarea Masteplanului Velo pentru București, document care va fi gata în această vară.

”Ne dorim să realizăm peste 150 km de piste ciclabile, care să respecte normele de siguranță. În final, ceea ce urmărim este integrarea infrastructurii Velo în planificarea urbană și în politicile de transport pentru a asigura o dezvoltare coerentă a orașului și a regiunii București-Ilfov, orientată spre încurajarea mobilității sustenabile”, precizează primarul Capitalei, Nicușor Dan.

Totodată, Master Plan Velo are ca scop dezvoltarea coerentă a rețelei de infrastructură pentru biciclete astfel încât aceasta să devină o alternativă viabilă de transport în următorii 10 ani.

”Prin acest proiect urmărim identificarea traseelor optime în vederea realizării unei rețele magistrale pentru transportul cu bicicleta – care să conecteze principalele puncte de interes și principalele noduri de transport în comun – și a unei rețele secundare, dezvoltate la nivelul fiecărui sector”, spune primarul Nicușor Dan.

 

spot_img

Ultimele știri