Dell anunţă primul transport de ambalaje din reziduuri plastice oceanice din cadrul industriei de tehnologie, ca rezultat al unui program inovator, la scară comercială. Dell a colectat reziduuri plastice din ape şi de pe plaje pentru a le reutiliza în noile ambalaje pentru produsul Dell XPS 13 2-in-1. În anul 2017, cu ajutorul acestui program pilot, circa 8.000 de kilograme de reziduuri plastice vor fi oprite de la a mai infesta apele oceanice.
Compania va face tranziția către noile ambalaje realizate din plastic reciclat din oceane pentru produsul său începând cu 30 aprilie 2017. De asemenea, compania va introduce informaţii educative pe ambalaje, pentru a creşte nivelul global de conştientizare şi de acţiune în privinţa soluţiilor de însănătoşire a ecosistemului oceanic.
Pentru a evita ca ambalajele să ajungă înapoi în apele oceanului, Dell va ştampila fiecare container cu simbolul de reciclare No.2 şi cu însemnele HDPE (ceea ce, în mod obişnuit, în multe locuri înseamnă ambalaj reciclabil). Echipa de Packaging de la Dell proiectează ambalajele pentru produse astfel încât să fie reciclabile în proporție de peste 93% şi să poată fi reutilizate ca parte a economiei circulare.
Cum funcționează conceptul?
Partenerii Dell colectează reziduurile plastice oceanice la sursă, din cursurile de apă, de pe țărmuri şi plaje, înainte ca reziduurile să ajungă în ocean. După aceea, plasticul recuperat este procesat şi rafinat. Apoi plasticul oceanic (25%) este amestecat cu alte materiale plastice reciclate HDPE (restul de 75%) din surse precum sticle de plastic şi containere de depozitare a mâncării. În cele din urmă, materialul rezultat este modelat în noi ambalaje, iar apoi acestea sunt trimise pentru utilizare în ambalarea finală şi livrarea către clienți.