Premieră în turism: toate plajele din Tel Aviv au primit distincţia “Blue Flag” pentru protecţia mediului, confort şi siguranţă

Toate cele 13 plaje din Tel Aviv au fost premiate recent cu Steagul Albastru (Blue Flag), care certifică cele mai înalte standarde de confort, siguranță, curățenie, accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități și protecția mediului.

Litoralul din Tel Aviv are o lungime de 14 kilometri și se întinde de la Herzliya la Bat Yam, având un total de 13 plaje oficiale. La fiecare plajă se găsesc vestiare și băi, salvamari, o sală pentru acordarea primului ajutor, scaune, șezlonguri, pergole, scaune speciale pentru persoanele cu dizabilități care le permite să plutească pe apă și spații de joacă pentru copii. 

„Pentru a putea fi premiate cu Steagul Albastru (Blue Flag), plajele trebuie să îndeplinească o serie de criterii stricte de respectare a mediului, siguranței și accesului pentru persoanele cu dizabilități”, a declarat Michal Wimmer Luria, din partea Eco Ocean.

Cererea în creștere pentru destinația Israel se vede și în datele înregistrate de Ministerul Turismului din Israel. De la începutul anului și până la finalul lunii iunie, 2019, peste 80.000 de turiști români au ajuns în Israel. Autoritățile se așteaptă la o depășire a recordului de 120.000 de turiști înregistrat anul trecut.

„Dacă un turist caută o vacanță pe plajă, desigur, el va căuta și o plajă care să dețină Steagul Albastru (Blue Flag).”, a afirmat Anat Ehud, de la Autoritatea pentru Mediu și Sustenabilitate din Tel Aviv-Yaffo.

Aceasta a subliniat faptul că această premiere a plajelor din Tel Aviv poate duce la o creștere a turismului în oraș. 

spot_img

Ultimele știri