Populaţia unei păsări din China, ameninţată cu dispariţia, a început să crească

Populaţia unei specii de pasăre critic periclitată a depăşit pentru prima dată o sută de exemplare, spre bucuria oamenilor de ştiinţă din provincia Zhejiang din estul Chinei.

Thalasseus bernsteini a fost descoperită în Indonezia în 1861 şi este critic periclitată, fiind inclusă pe Lista Roşie a speciilor pe cale de dispariţie, realizată de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (International Union for Conservation of Nature – IUCN).

”Înseamnă că pasărea va evita probabil extincţia”, a declarat Chen Shuihua, director adjunct în cadrul Muzeului de Istorie Naturală din Zhejiang.

Această pasăre migrează pe coasta estică a Chinei în timpul verii şi zboară apoi în Asia de Sud-Est unde iernile sunt mai blânde.

Vreme îndelungată s-a crezut că populaţia acestei specii totalizează mai puţin de cincizeci de exemplare.

În 2013, Muzeul de Istorie Naturală din Zhejiang, Universitatea de Stat din Oregon, Statele Unite şi Administraţia pentru oceane şi pescuit din Xiangshan au pus bazele unui experiment în rezervaţia naturală de pe insula Jiushan unde au atras exemplare de Thalasseus bernsteini cu ajutorul unor păsări false şi a unor triluri înregistrate.

Experimentul a atras nouăsprezece exemplare în 2013 şi 43 în 2014. Acestea au dat naştere la treisprezece pui în 2014.

În 2018, şaptezeci şi şapte de exemplare au ajuns în Zhejiang şi au adus pe lume douăzeci şi cinci de pui.

Alte paisprezece exemplare au fost descoperite în alte zone ale lumii.

Chen a explicat că femelele de Thalasseus bernsteini depun un singur ou în urma unui sezon de împerechere, acesta fiind expus atacurilor şerpilor şi şoarecilor, dar şi riscului de a fi distrus în timpul taifunurilor sau a activităţilor umane.

Thalasseus bernsteini se află în continuare pe lista speciilor în pericol de dispariţie.

spot_img

Ultimele știri