Ponta vrea un „Cod Silvic al României, nu al majorității, nu al minorității”

ponta si panaRomânia trebuie să aibă un  Cod Silvic care să protejeze pădurea și interesele economice legitime, a declarat, joi seară, premierul Victor Ponta, în cadrul unei dezbaterii, desfășurate la Palatul Parlamentului, pe tema noului adoptării noului Cod Silvic.

Cred că acest Cod Silvic trebuie să rupă o tradiție românească, aceea că vin unii au mai multe voturi decât ceilalți. Eu îmi doresc să se discute până când va fi un Cod Silvic al României, nu al majorității, nu al minorității”, a declarat Victor Ponta în cadrul dezbaterilor.

Acesta a reproșat faptul că, din cauza disensiunilor politice, nu există o formă finală a acestui cod.

Eu cred că toată lumea își dorește să avem mai multă protecție pentru păduri și un sistem mult mai clar monitorizat de exploatare a pădurilor. Vreau să cred că toată lumea prezentă aici se desparte de interesul economic al unei companii, care cred că are o treime, dacă nu jumate din sectorul acesta economic. Ştiu foarte bine lobby-ul, interesele și presiunile uriașe. Orice monopol este un lucru rău, pentru că descurajează competiția dezvoltarea. Vreau să cred că orice lobbyst va fi descurajat de aceste dezbateri”, a mai spus premierul.

Doina Pană: „Sistemul funcționează, dar avem nevoie de reglementări”

Ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Doina Pană a susținut adoptarea noului Cod Silvic prin prisma faptului că un cadru legilativ corect reglementat va conduce la însănătoșirea sistemului forestier al României și va veni în sprijinul proaspătului sistem informatic SUMAL, cunoscut sub numele de “Radarul Pădurilor”, care permite urmărirea traseului lemnului din pădure până la intrarea pe poarta fabricii.

Ieri (8 octombrie – n.r.) a intrat în vigoare <<Radarul Pădurii>>. Deja semnalele sunt foarte bune, cetățenii sunt foarte implicați, pot suna la 112 pentru ca tot ceea ce li se pare suspect la un transport de lemn să poată fi semnalat. Sistemul funcționează, dar avem nevoie de o reglementare care să conducă la o însănătoșire  a sistemului forestier din România”, a spus Doina Pană.

De asemenea, reprezentanții Federației Proprietarilor de Păduri (FPP) au subliniat faptul că tergiversarea aprobării unui nou Cod Silvic nu face altceva decât să mențină situația actuală în care sute de mii de hectare de pădure sunt neadministrate.

Faptul că nu se aprobă Codul Silvic are ca consecință păduri neadministrate. Codul Silvic este o soluție ca proprietarii de pădure să poată să iasă din ilegalitate prin neadministrarea pădurilor. Dacă nu avem Cod Silvic nu avem măsuri antimonopol, nu avem măsuri de valorificare a lemnului”, au spus reprezentanții FPP.

PNL nu va vota Codul Silvic

Lucia Varga, deputat PNL de Bihor și fost ministru delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, a anunțat în cadrul dezbaterilor că PNL nu va vota Codul Silvic pentru că el nu face o reformă reală.  Lucia Varga spune că măsurile din Codul Silvic s-au schimbat radical.

Un cod în care nu se regăsesc acele prevederi pe care noi le-am propus nu putea fi votat„, a declarat deputatul PNL.

Citește și:

Doina Pană:”Radarul pădurii” deranjează multe persoane

Peste 500.000 de hectare de pădure nu sunt administrate

spot_img

Ultimele știri